Mircea Badea si Radu Moraru, amendati de CNA

In sedinta din 10 februarie 2011, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au sanctionat cu amenda posturile Antena 3 si 10 TV, pentru emisiunile „In gura presei” si „Nasul„.

•  amendă în cuantum de 10.000 de lei postului Antena 3.

Conform raportului de monitorizare, în emisiunea “În gura presei”, ediţia din data de 13.01.2011, realizatorul acesteia, Mircea Badea, a făcut diverse afirmaţii jignitoare la adresa unui  jurnalist, fără a ţine cont prevederile art. 42 alin. 1 din Codul audiovizualului care precizează că Orice persoană are dreptul la propria imagine”. Consiliul a sancţionat şi postul Antena 1 cu somaţie publică pentru difuzarea, în reluare, la o oră destinată audienţei generale, a unei ediţii a emisiunii “În gura presei” (în data de 12.01.2011) ce conţinea expresii injurioase, fără să ţină cont de prevederile legislaţiei audiovizuale cu privire la protecţia minorilor (art. 39 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare);

•  amendă în cuantum de 10.000 de lei postului 10 TV pentru emisiunea Naşul” , difuzată în data de 27.01.2011, în care s-au purtat dezbateri pe teme de actualitate, titlurile afişate pe ecran fiind “Arestarea unui om politic produce isterie la televizor”, “Adevărul despre mafia din Argeş’’.  Radiodifuzorul nu a respectat prevederile art. 3 alin. 2 din Legea audiovizualului cu privire la obligaţia asigurării informării obiective a publicului, prin prezentarea corectă a faptelor, evenimentelor şi favorizarea liberei formări a opiniilor. De asemenea, moderatorul  emisiunii, Radu Moraru, nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 42 alin. 1 şi 2 din Codul audiovizualului care reglementează dreptul oricărei persoane la propria imagine.

One thought on “Mircea Badea si Radu Moraru, amendati de CNA

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.