Vineri, de la 20.30, va avea loc ultima rundă de audiţii a celui de-al cincilea sezon al celui mai urmărit show de divertisment din istoria televiziunii, Românii au talent, dar şi marile decizii pentru eroii din semifinalele care vor începe pe 8 mai.
Mii de români au venit la preselecţiile care au avut loc în ţară, câteva sute au ajuns în faţa juraţilor, plini de emoţii şi dornici să-şi demonstreze talentul şi doar câteva zeci vor merge mai departe.
Cei patru juraţi – Andra, Mihaela Rădulescu, Andi Moisescu şi Bebe Cotimanis – i-au ales împreună, după lungi dezbateri, pe cei mai buni 60 de concurenţi care vor intra în semifinalele competiţiei. A fost o luptă strânsă şi o decizie grea pentru juriu, care, după ore întregi de vizionări şi comentarii, a decis cine merge mai departe în lupta pentru titlul de cel mai talentat român şi premiul cel mare de 120.000 de euro sau pentru cel de originalitate în valoare de 10.000 de euro.
“A fost chinuitor să alegem numai 60 de semifinalişti dintre sute care ne-au defilat prin faţa ochilor. Am pledat cu îndârjire pentru unul sau altul, ne-am mai contrazis, am întors situaţia pe toate feţele. Într-un final, eu cred că am ajuns la formula cea mai bună de selecţie şi putem oferi publicului o bătălie decisivă extrem de captivantă. Am păstrat în concurs ce-a fost mai bun, mai original, mai incitant”, a spus Andra.
Mihaela Rădulescu a declarat despre experienţa jurizării:
“A fost cel mai greu moment de până acum, cel puţin pentru mine – să aleg dintre cei foarte buni pe cei extraordinari. E o linie foarte subţire acolo şi am luat în calcul nu numai talentul, dar şi posibilitatea de a construi o carieră pe acel talent fabulos. A fost cu lacrimi în anumite momente, cand a trebuit să renunţăm la anumiţi concurenţi doar pentru că erau prea mulţi cu acelaşi gen de talent sau din diverse alte motive bine întemeiate. Abia aştept să revin în direct – acolo e aerul meu, acolo mă simt cel mai bine”.
“Pentru noi, greul abia acum a început. Căci, oricâte sezoane ar fi trecut, tot dureros e să reduci sute de momente la doar 60, în condiţiile în care mai trebuie să şi compari mere cu pere“, a spus Andi Moisescu.
“Este greu să judeci oamenii. Pentru talentul lor se pare că avem o oarecare dispensă şi ne bucurăm pentru asta. I-am ales, cu siguranţă, pe cei mai buni concurenţi, chit că ne-am luptat între noi, pentru că fiecare apreciază valoarea în felul lui. Bucuria noastră e că nu suntem singuri, iar din etapa semifinalelor vom avea telespectatorii alături de noi, care ne vor ajuta în procesul de jurizare. Aşa că, vom avea siguranţa că nu vom da greş“, a completat Bebe Cotimanis.
Talentul va fi prezent vineri la PRO TV în cele mai diverse forme, de la 20.30, când vom face cunoştinţă cu ultimii aspiranţi la titlul de erou naţional, dar şi cu spectacolele puse în scenă de aceştia. Tot vineri aflăm şi decizia juraţilor în ceea ce priveşte cei 60 de concurenţi care vor merge în show-urile live Românii au talent, ce vor începe pe 8 mai.