Victoria … ceasurilor româneşti GALERIE FOTO

CEAS ARADORA 4 rubine 1982 fataBănăţenii au fost dintotdeauna fascinaţi de ceasuri şi de orologerie,  la fel şi ardelenii, iar arădenii (care sunt şi una şi alta) au reuşit să se încadreze perfect în peisajul orologer din toate epocile pe care le-au traversat de-a lungul veacurilor.

Poziţionarea strategică a Aradului (în România, lângă Serbia şi Ungaria) a reprezentat mediul perfect pentru cultivarea pasiunii pentru ceasuri a arădenilor, astfel la începutul secolului al XX-lea aici exista o comunitate puternică, ce era alcătuită din colecţionari, meşteri ceasornicari şi alţi pasionaţi ai orologeriei.

Sub aceste auspicii în Arad este înfiinţată, de către 3 arădeni pasionaţi – Iosif Berenz, Şimolan şi Hollosy – Cooperativa Metalul, sub conducerea primului dintre ei, care se va afla la conducerea fabricii vreme de 4 decenii. Ambiţia de a avea însă la Arad o fabrică de ceasuri rămăsese la fel de mare, astfel că se fac demersurile necesare ca la Cooperativa Meşteşugărească Metalul să se înceapă producţia de ceasuri, care să ducă faima României peste hotare.

CEAS ARADORA 1979 sticla lipsa refacutLa jumătatea secolului al XX-lea (chiar la începutul anilor ’50), România se alătura celorlalte ţări ale lumii, pe harta producătorilor de ceasuri, atunci când factorii decizionali de la Cooperativa Metalul din Arad au decis să se înceapă producţia de ceasuri. Bineînţeles că o fabrică de ceasuri nu se putea numi „Metalul”, motiv pentru care Cooperativa Metalul este redenumită în scurtă vreme Cooperativa Precizia, nume sub care se vor produce primele ceasuri româneşti.

Nici noul nume nu a fost pe placul autorităţilor comuniste (nou instalate) şi s-a optat, în cele din urmă, pentru un nume deja celebru în lumea orologeriei de la acea vreme – Pobeda, împrumutat chiar de la „mama Rusia”, Victoria (  Победа = Pobeda = Victorie). Iar când relaţiile româno-sovietice s-au mai răcit, autorităţile au luat decizia, împreună cu factorii de decizie, ca ceasurile Victoria Arad să fie redesenate şi redenumite cu un nume neaoş, 100% autohton, optându-se pentru  ”ora Aradului”, însă grafica fiind prea lungă s-a prescurtat în ”Aradora”, denumire sub care s-au fabricat aici ceasuri, până după căderea regimului comunist.

La început, cei aproximativ 60 de angajaţi fabricau roţi dinţate, iar după ceva timp CEAS ARADORA1993 MOV fataa început şi producţia propriu-zisă. Primele ceasuri produse aici la Arad purtau denumirea „Precizia Arad”, fiind fabricate aproximativ 300 de ceasuri anual, însemnând că producerea unui ceas dura o zi.  Tehnologia deţinută şi utilizată de către Cooperativa Precizia Arad la acea vreme ţinea mai mult de artizanat şi lucru manual decât de marea industrializare a patriei, către care tindea Republica Populară Română. Primele modele de ceasuri fabricate aici au fost făcute după modelul nemţesc Junghans.

Majoritatea subansamblelor erau realizate chiar aici, la Arad, excepţie făceau arcul pentru mers, soneria şi rubinele pentru furcă şi balans, care erau aduse din import din ţările blocului comunist. Pe lângă ceasurile deşteptătoare aici se mai realizau şi ochelari, umbrele şi alte produse meşteşugăreşti. Aradul va fi „responsabil” şi cu dotarea pieţelor şi a unor clădiri publice cu ceasuri, care aveau menirea să arate ora exactă clasei muncitoare, din păcate nici unul din aceste ceasuri nu erau de o precizie care să facă în vreun fel cinste producătorilor arădeni.

Spre sfârşitul anilor ’70 o nouă idee prindea contur aici la Arad, fabricarea primului CEAS Precizia ARAD detaliu secundarceas de mână românesc. Totuşi, ideologiile prooccidentale şi orientările ceva mai liberale vor face ca producţia de ceasuri de mână să fie pornită în 1978, la … Bucureşti. Întreprinderea de Mecanică Fină Bucureşti şi Întreprinderea Optica Română îşi dădeau mâna realizând primul ceas de mână ”Made in Romania”, ceas care se va numi Orex (ORa EXactă), o decizie surprinzătoare luată de Centrala de Mecanică Fină, care era structura decizională şi organizatorică a acelor timpuri.

Chiar dacă Aradul şi arădenii s-au simţit trădaţi de această decizie neaşteptată, asta nu i-a făcut să fie egoişti şi necomunicativi, ci dimpotrivă, specialiştii fabricii se deplasau la Bucureşti pentru a le da o mână de ajutor (bine specializată) colegilor lor din capitală sau, uneori, angajaţi ai fabricii bucureştene erau trimişi la specializare la fabrica arădeană. Fiindcă planurile cincinale ale Congreselor Partidului Comunist Român o cereau imperativ, fabrica din Arad avea şi plan impus pentru export, ajungând să vândă, cu 2,5 mărci germane, ceasuri Victoria Arad ale căror costuri de producţie erau de aproape 4 mărci. Chiar dacă pierderea era evidentă, ambiţiile partidului de a mări exporturile şi de scădea importurile  pentru achitarea datoriilor externe erau mult mai mari şi nimeni nu îndrăznea să critice această politică, ce făcea ca fabrica să înregistreze pierderi destul de semnificative.

CEAS Precizia ARADVictoria Arad va fi folosită, în anii socialismului, ca etalon de măsură a hărniciei şi propagandei oamenilor muncii, pentru nomenclatura comunistă, fiindcă ceasurile cu cuc produse aici nu puteau fi procurate decât „pe sub mână”, adică trebuia să fii bine văzut şi fruntaş în întrecerea socialistă, ca să poţi intra în posesia unui astfel de ceas, care „ţi se ţinea” printr-un telefon dat de cine trebuie, unde trebuie. Ceasurile de la Arad ajunseseră să fie chiar monedă de schimb pentru anumite activităţi, compromisuri servicii şi favoruri, pe care vremurile destul de tumultoase ale socialismului le implicau.

Undeva, prin anul 1984, la fabrica arădeană ia fiinţă Clubul de Turism Montan Condor, o iniţiativă a angajaţilor care nu era văzută cu ochi buni de către autorităţile comuniste centrale, care considerau structurile de stat de atunci (O.J.T. , O.N.T. şi B.T.T.) ca fiind singurele în măsură şi abilitate să desfăşoare activităţi turistice pe teritoriul Republicii Socialiste România. Chiar dacă acest demers de natură mult prea democratică pentru socialismul românesc nu a fost pe placul organelor de partid, clubul şi-a continuat activitatea mai mult prin autofinanţare şi voluntariatul membrilor săi. Începând cu anul 1997, prin decizia Tribunalului Arad, nr. 97/01.04.1997, Condor Club Arad capătă personalitate juridică, devenind asociaţie non-guvernamentală.

Tot după evenimentele din ’89, fabrica începe să-şi regândească strategiile de CEAS VICTORIA ARAD 1977 HARPA FATAproducţie şi personal, asta deoarece producţia de ceasuri (care ajunsese la 1.000.000 de ceasuri pe an) îşi pierduse foarte mare parte din piaţa de desfacere, odată cu căderea pieţelor din fostul bloc comunist. Noile cerinţe ale economiei de piaţă găsesc Întreprinderea Victoria Arad cu echipamente învechite, supra-producţie de ceasuri şi mult prea mulţi angajaţi. În anul 1993, producţia fabricii se diversifică şi se începe producţia de contoare de apă rece cu un debit de 1,5 m3/h; 2,5 m3/h si 6 m3/h, contoare de apă caldă şi rece de 1,5 m3/h pentru apartamente, care reprezentau o marfă foarte căutată în anii ’90, când toate apartamentele blocurilor construite în socialism erau dotate cu astfel de contoare. În pofida cererii de contoare pe piaţă, fabrica nu reuşeşte să facă faţă invaziei de produse similare de pe piaţa asiatică, mai slabe calitativ, însă mult mai ieftine. Încep restructurările la fabrica arădeană, din cei aproximativ 1.300 de angajaţi, câţi lucrau aici în decembrie ’89, după mai multe valuri de disponibilizări mai rămân 200 de angajaţi. Chiar şi aşa Victoria Arad începe să acumuleze datorii mari în valoare de 28 miliarde lei (în anul 1999). Sub aceste auspicii sumbre nu miră pe nimeni zvonurile tot mai insistente despre falimentul iminent şi închiderea (precum cealaltă fabrică de ceasuri din capitală OREX) fabricii Victoria Arad.

CEAS VICTORIA ARAD cu melodieIată însă că B.A.P.D. (Baza de Aprovizionare Producţie şi Desfacere) achiziţionează pachetul majoritar de acţiuni de 64,5% de la F.P.S. (Fondul Proprietăţii de Stat), unde acţionar majoritar era Ion Mainescu. Astfel nu a mirat pe nimeni instalarea în postul de director general a inginerului Marcel Mainescu. Producţia începe să fie diversificată cu: accesorii mobilier, injectări de mase plastice, prelucrări mecanice, proiectări şi execuţie S.D.V. diferite mecanisme. Totodată, piaţa de desfacere se mută preponderant la export, astfel în America de Nord şi de Sud, Anglia, Portugalia, Ungaria devin cei mai serioşi clienţi ai fabricii arădene.

În prezent, din ceasurile Aradora, Precizia şi Victoria nu a mai rămas decât pasiunea unor colecţionari care se îngrijesc să le cumpere, restaureze şi conserve, pentru ca şi generaţiile viitoare să ştie că aici, la Arad, s-a aflat decenii la rând inima orologeriei româneşti. Dar asta este deja o altă poveste pe care semnatarul acestor rânduri îşi ia angajamentul să v-o spună într-un articol viitor.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.