Madonna si-a retras jurnalele de pe Internet

Madonna a reuşit să-şi scoată de pe eBay jurnalele care au fost scoase la licitaţie.

Un set de 17 jurnale ale cântăreţei a fost retras de pe eBay la cererea reprezentanţilor Madonnei, după ce acestea au fost scoase la vânzare fără permisiunea artistei.

Bărbatul din spatele licitaţiei, care spera să vândă documentele pentru suma de 2,5 milioane de dolari, spune că a obţinut jurnalele în urma unei alte licitaţii, iar acestea au aparţinut fostei asistente personale a Madonnei, Melissa Crowe.

Reprezentanţii Madonnei au informat conducerea eBay că jurnalele de fapt sunt proprietatea cântăreţei, în timp ce bărbatul insistă că documentele sunt ale lui şi poate face ce doreşte cu ele. Acesta se pregăteşte acum de o adevărată bătălie juridică, pentru că Madonna nu este dispusă să renunţe la jurnalele ei personale.


2 thoughts on “Madonna si-a retras jurnalele de pe Internet”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.