De Halloween, la Cinemateca Eforie, Bela Lugosi e NEmort

În această seară (miercuri, 31 octombrie), începând de la ora 22.30 şi încheind la ora 5.00 a dimineţii, la Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române (Strada Eforie nr. 2) se sărbătoreşte Halloween-ul cu patru horroruri clasice.

Toate cele patru filme îl au în distribuţie pe Bela Lugosi, actorul care pe 20 octombrie ar fi împlinit – sau împlineşte, căci pentru cinefili el este încă viu, adică… nemort – 130 de ani. Născut în Lugoj, care la acea vreme nu aparţinea încă României, el a ajuns, în Hollywood-ul anilor ’30-’40, rivalul lui Boris Karloff la titlul de „rege al filmului de groază”, interpretându-l pe Dracula, alături de mulţi alţi monştri, care de care mai fioroşi.

DRACULA

SUA, 1931 / alb/negru / versiune originală / Horror, adaptare după romanul omonim al lui Bram Stoker

R: Tod Browning

Cu: Bela Lugosi, Helen Chandler, David Manners

Ajutat de Renfield, pe care îl transformă cu uşurinţă în supusul său, contele Dracula se mută pe pământ englezesc, unde îşi continuă şirul de victime feminine. Una dintre cele mai cunoscute ecranizări ale romanului care a stat la baza a nenumărate filme.

 

FIUL LUI FRANKENSTEIN /SON OF FRANKENSTEIN

SUA, 1939 / alb/negru / versiune originală / Horror, SF, adaptare liberă după Mary Shelley

R: Rowland V. Lee

Cu: Basil Rathbone, Boris Karloff, Bela Lugosi

„După FRANKENSTEIN şi MIREASA LUI FRANKENSTEIN, acesta este ultimul film în care Boris Karloff întruchipează Monstrul. (…) Deşi critica l-a socotit sub valoarea precedentelor producţii din seria FRANKENSTEIN, filmul are momentele sale antologice; remarcabil rămâne jocul cu sânge rece al lui Bela Lugosi, interpretându-l pe ucigaşul spânzurat, care a supravieţuit din dorinţă de răzbunare.” (Ivan Butler, “The Horror Film”, 1967)

FRANKENSTEIN CONTRA OMUL-LUP / FRANKENSTEIN MEETS THE WOLFMAN

SUA, 1943 / alb/negru / versiune originală / Horror

R: Roy William Neill

Cu: Ilona Massey, Patric Knowles, Lionel Atwill, Bela Lugosi, Lon Chaney Jr.

Larry Talbot se transformă în vârcolac în nopţile cu lună plină. Doar doctorul Frankenstein îl poate ajuta să moară, dar acesta a murit la rândul său. Intră în scenă Monstrul, interpretat de Bela Lugosi.

 

PLANUL 9 DIN SPAŢIUL EXTRATERESTRU /PLAN9 FROM OUTER SPACE

SUA, 1959 / alb/negru / versiune originală / Horror, SF

R: Edward D. Wood Jr.

Cu: Gregory Walcott, Tom Keene, Mona McKinnon, Vampira, Bela Lugosi

Prin forţele lor supranaturale, extratereştrii readuc la viaţă morţi, sub formă de vampiri sau zombi. Edward D. Wood Jr., căruia Tim Burton i-a dedicat un film biografic, a fost etichetat drept „cel mai prost regizor din lume”. Este ultimul film cu Bela Lugosi, care murise cu trei ani înainte de premiera oficială.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.