Constanţa: Caz de Covid la Teatrul Naţional „Oleg Danovski”

constanţa

Un caz de Covid-19 a fost confirmat la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, persoana respectivă fiind internată în spital. Spectacolele programate sâmbătă şi duminică au fost anulate.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa, Cristina Schipor, a declarat duminică, pentru News.ro, că pe data de 15 august a fost anunţată în legătură cu existenţa acestui caz.

“Am fost anunţaţi de conducerea teatrului că există o persoană confrmată. Le-am transmis recomandările, ei au făcut dezinfecţia şi urmează să realizăm ancheta epidemiologică. Persoana confirmată este internată în spital”, a afirmat Cristina Schipor. Ea a precizat că cei care au intrat în contact direct cu cazul confirmat cu Covid-19 trebuie să intre în carantină la domiliciu.

Potrivit unor surse, cel confirmat cu Covid-19 este un bărbat din orchestra teatrului. Din acest motiv, spectacolul programat pe data de 15 august, “Marea şi Muzica” a fost anulat, aceeaşi decizie fiind luată şi pentru spectacolul de duminică, 16 august.

Pe site-ul teatrului există un anunţ legat de anularea celor două spectacole fără a fi precizat însă motivul pentru care a fost luată această decizie.

“Din motive obiective şi de precauţie spectacolele ”Marea şi Muzica” din data de 15.08.2020 şi ”Musica sempre libera” din data de 16.08.2020 au fost anulate. Vă mulţumim pentru înţelegere”, a transmis conducerea teatrului pe pagina sa de internet.

Evenimentele sunt organizate în aer liber, pe terasa instituţiei de cultură, organizatorii luând toate măsurile pentru a respecta normele de protecţie împotriva contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” este o instituţie aflată în subordinea Ministerului Culturii.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.