Cerbul de Aur: Nadine canta si ia potul cel mare


Claudia Faniello din Malta. Voce. Personalitate interpretativa. Orizont muzical. Imi place aceasta cantareata, pe care o stiu de mai multi ani. In acest moment, remarcatii mei sunt, pana acum: Geta Burlacu, Ovidiu Jacobsen si Claudia Faniella, ordinea valorica fiind, dupa parerea mea, cea in care am dat aceste nume, scrie Florin Budescu pe budesh.blogspot.com.

Dupa cate stiu, in seara aceasta va mai aparea o mare (si noua) figura: romanca Nadine. Problema Claudiei Faniello cred este locul comun reprezentat de muzica pe care o canta. Deja la a doua piesa mi-a scazut mult interesul.

Ii inteleg pe maltezi: este bine pe insula lor, e cald, toti canta bine, mai stiu cateva cantarete foarte bune, le-am vazut actionand si la Cerb, si la Eurovision, problema este ca le cam lipseste componistica.

Emin Hasan din Azerbaidjan, foarte mandru de premiile obtinute in Belarus si in Ucraina, interpreteaza cu suflet o prima piesa disco de inspiratie etnica turcita, pentru care nu am organ. Sa vedem ce va face din „Noaptea albastra”. La Radio Erevan, un ascultator pune o intrebare: Ce face un azer din cantecul „Noapte albastra”, al cantaretului roman Gabriel Cotabita? Radio Erevan raspunde: Varza si manea.

Glen Vella din Malta are un mod de emisie a sunetului care aduce vag, tocmai astazi, cu Michael Jackson. Mai si seamana putin fizionomic cu acesta. Vocea este putin tubata si nazalizata, dar placuta. Nu da pe afara de originalitate si nu mi se pare unul dintre starurile globale lansat de Cerb. In rest, despre ce sa mai discutam? Despre macelarirea unui anumit haiduc? Nu cred ca are sens.

Laura din Finlanda ne va da posibilitatea sa vedem daca altii se pricep sa scoata mai mult decat noi din „Balkan Girls”. Are voce foarte buna, stie cum sa atace sunetele si, dupa cum arata, se vede bine ca intai s-a facut cantareata, lucru care chiar o intereseaza, iar abia apoi s-a ingrijit sa fie telegenica.

Prima piesa pe care o canta este insa cam plictisitoare, monotona. Una peste alta: cantareata mai buna decat piesa. A, si sa nu uit: versiunea la „Balkan Girls” e mai slaba, iar cantareata, cand se agita, incepe sa falseze si sa gafaie. Cred ca nici nu i se potriveste cantecul.

Ori Piaf din Israel (foto) seamana la fata cu Noa, reprezentanta acestui stat la Eurovision si canta foarte bine, insa in alta maniera decat compatrioata sa. Aduce, acum spun prezentatorii, cu sistemul de cant al lui Edit Piaf, cu care are in comun ceva tremolo. Nu are foarte mare forta interpretativa si nu ma prea arunc dupa pastise la mari cantareti.

Cand intra in „Uite-asa as vrea sa mor”, falseaza si tremoloul ei suna ciudat. Dupa cum pronunta, cred ca e romanca din Statul Evreu sau, oricum, este familiarizata cu limba romana. Nu ma impresioneaza atat prin felul in care canta, cat prin cat suflet pune, ceea ce conteaza mult la un cantaret.

Nadine, basarabeanca Nadejda Trohin (foto), naturalizata in Romania, este, dupa parerea mea, cel mai bun concurent de la aceasta competitie Cerbul de Aur, de anul acesta.

Trece cu gratie de la prelucrare din cant popular, in prima piesa, la un fusion cu componente puternic jazzistice in a doua piesa. Canta foarte bine si transmite foarte mult, pentru ca este extrem de empatica.

Al doilea cantec este un jazz-bossa-nova de foarte buna calitate, pe care il canta cu mare alonja, combinand acoladele vocale ample cu scat-ul cu o tehnic ainterpretativa impresionanta.

Citeste totul aici

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.