Visuri la cheie: Povestea unei mame care-și crește singură cei doi copii, cu sindrom down

Visuri la cheie revine săptămâna aceasta, miercuri, de la 20.30, cu o poveste de viață impresionantă, o renovare în timp record și un vis împlinit.

Florentina Negraru este profesor suplinitor de chimie-fizică, în prezent în concediu pentru creșterea copilului, și locuiește în localitatea Gruiu, din județul Ilfov, împreună cu cei doi copii ai ei, Elena – 12 ani și Darius – 3 ani, care suferă de sindrom down și sindrom west.

”Mi-am dorit acest copil și am așteptat zile în șir ca această minune să se întâmple. În clipa în care am aflat că sunt însărcinată, am simțit că sunt cea mai fericită femeie din lume, cu toate că soțul meu nu își dorea acest copil”, povesteşte Florentina.

În timpul sarcinii nu a avut probleme de sănătate, analizele au fost tot timpul în parametri normali, însă povestea tristă a familiei a început când Darius avea 6 luni și, după mai multe teste și investigații, a fost diagniosticat cu sindrom down și sindrom west. A urmat o perioadă extrem de grea, internări în spitale, timp în care au apărut probleme între Florentina și soțul ei, din partea căruia nu a avut susținere, liniște și înțelegere. După trei luni, femeia a decis să divorțeze și a continuat să facă diverse terapii cu Darius, dar în același timp se gândea că trebuie să le ofere celor mici o locuință.

dragos-bucurLa îndemnul unei colege, a făcut un credit și a început construcția unei case, însă lipsa banilor a făcut-o să renunțe. Acum, cei trei locuiesc într-o singură cameră, în condiții grele, iar teama mamei este aceea că, în curând, va trebui să se întoarcă la serviciu, iar Darius va rămâne singur. Fiind singură cu cei doi copii, Florentina este singura care poate avea grijă de ei și singura care poate susține familia din punct de vedere financiar. Cel mai mare vis al ei este acela de a termina casa și de a le oferi lui Darius și Elenei condiții mai bune de trai și o viață normală.

Miercuri, de la 20.30, echipa Visuri la cheie va merge la familia Negraru pentru a-i îndeplini cea mai mare dorință și a-i oferi o locuință de vis, pentru a începe o viață mai bună.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.