VIDEO Un urs drăguţ a atacat o femeie care a scos capul pe geam

urs drăguţ

Scenă de maximă iresponsabilitate pe Transfăgărășan. O femeie a deschis geamul mașinii în dreptul a doi urși și a scos capul, ba chiar și o bună parte din corp, în vreme ce mașina era staționată. Unul dintre urși a atacat-o.

Nu se știe care e starea ei acum. Conform precizărilor care însoțesc imaginile postate pe Facebook, filmarea a fost făcută pe cea mai spectaculoasă șosea din România – Transfăgărășanul.

În filmuleț se vede cum o femeie și un bărbat sunt parțial ieșiți din mașină, pe partea dreaptă a autovehiculului, prin geamurile deschise ale portierelor din față și din spate. Cea mai îndrăzneață, dar și mai expusă este femeia, aflată pe scaunul din spate.

Lângă mașină, pe marginea drumului, sunt doi urși, iar unul dintre ei, aflat la foarte mică distanță, o atacă brusc pe femeia din spate. Aceasta se retrage rapid, la fel și cel de pe locul din față. Ursul mai rămâne câteva momente sprijinit de mașină, apoi se retrage, nedumerit că i-a dispărut prada.

Nu există deocamdată informații privind identitatea și starea de sănătate a femeii atacate, nici comunicări oficiale din partea autorităților. Există doar filmulețul postat pe pagina Tele M Iași.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.