Ce inseamna pentru voi “Gindeste liber”, corelat cu “Eu fac Romania”?
Raluca Arvat Inseamna sa am curaj sa ies din rand si atunci cand e nevoie de mine. Nu doar atunci cand vreau sa ma fac remarcata.
Cosmin Savu Curajul de a spune lucrurilor pe nume, de a-ti asuma greselile si a le indrepta atunci cand este in puterea ta. Sa gandesti liber inseamna sa iei atitudine, sa lupti impotriva apatiei care cuprinde de multe ori societatea si pe cei din jur.
Alex Dima Daca n-as gandi liber, n-as putea sa fac “Romania, te iubesc!”.
Mihai Dedu Sa gandesti liber este una, sa faci Romania e mai mult de atat. Noi am incercat sa transmitem publicului larg acest mesaj, sa gandeasca liber, sa construim impreuna ceva frumos, iar daca am reusit, ne vor judeca urmasii. Am incercat, in 18 ani, sa schimbam aspecte si din sistemul sanitar, si din cel de invatamant, si pe plan socio-profesional, iar campaniile noastre au avut, de cele mai multe ori, impact.
Care este pentru voi “visul romanesc”?
Raluca Arvat E visul ca Romania sa ajunga un loc de toata lumea cautat, nu de toata lumea…exploatat.
Cosmin Savu Toti alergam dupa zone de confort psihic sau material, dar cel mai important lucru este sa ai constiinta lucrului implinit – fie ca este vorba despre familie, locul de munca sau relatiile interumane.
Alex Dima Visul romanesc este sa pot intr-o buna zi sa ma retrag langa o padure in Romania si acolo sa deschid o pensiune. Sa vina oamenii si le arat cum se poate trai in natura departe de civilizatie.
Mihai Dedu Visul romanesc ar arata mult mai bine daca n-ar mai exista durere si saracie in tara.
Cum va doreati la 18 ani sa arate Romania zilelor noastre?
Raluca Arvat Ca-n filme: credeam ca filmele pot ajunge realitate, daca iti doresti foarte tare asta. Si mai vroiam sa fie organizate si la noi mai multe concerte rock.
Cosmin Savu Mi-as fi dorit o tara mai putin corupta, cu o scara a valorilor clara si morala, o tara „ca afara”, mult mai apropiata de valorile occidentale (cu toate minusurile acestor societati).
Alex Dima Mai curata decat este acum, cu politcieni mai destepti si oameni mai buni.
Mihai Dedu Pe cand aveam eu 18 ani, Romania era sub comunism si nu ma gandeam ca se va schimba regimul. Mi-ar fi placut ca tara sa fie mai vesela, si atunci, ca si acum. Vedeam o Romanie mult mai buna in viitor.
Cum va imaginati la 18 ani ca va arata viata voastra in viitor? Seamana ceea ce va imaginati atunci cu ceea ce traiti astazi?
Raluca Arvat Mi-am dorit din liceu sa devin jurnalista, asa ca pot spune ca sunt o norocoasa, pentru ca am reusit asta. Am inceput aventura in 94, imediat dupa ce am intrat la facultate. Cred asadar ca imi traiesc visul.
Cosmin Savu La 18 ani eram inca naiv, dependent de mediul in care crescusem si, poate, mult mai optimist decat astazi. Si nu, nu seamana deloc proiectia de atunci cu realitatea de astazi.
Alex Dima Nu. La 18 ani imi doream sa plec din Romania. Prin urmare nimic din ce visam atunci nu prea seamana cu prezentul.
Mihai Dedu La 18 ani voiam sa fac sport si sa ajung profesor de educatie fizica, ceea ce s-a si intamplat, dar uite ca viata m-a dus in alta parte.
Cum arata Romania pe care o “faci” tu?
Raluca Arvat O tara in care oamenii comunica in loc sa se injure, o tara in care romana se vorbeste corect, o tara in care strada e loc de plimbare, nu ring de box.
Cosmin Savu Romania „mea” inseamna educatia si viitorul pe care il dau fetitei mele, Catrinel, casa pe care o construiesc pentru familia mea, ambitia de a ma inconjura de oameni frumosi si mai putin inversunati, fara a fi insa nepasatori sau indolenti.
Alex Dima Un pic mai buna, mai informata si cu ceva mai multa atitudine.
Mihai Dedu Ar fi o Romanie plina de zambete, de bucurie, fara griji, fara probleme de niciun fel, o Romanie fara oameni care sa ajunga sa doreasca raul altuia, fara caini vagabonzi, fara saracie, cu oameni care au ce sa faca zi de zi, asta e Romania pe care as face-o eu.