Tiziano Ferro a fost obez


Roxana Iliescu, realizatoarea rubricii mondene din emisiunea „6! Vine presa”, a obţinut un interviu în exclusivitate cu artistul italian Tiziano Ferro. Materialul va fi difuzat vineri, la “Săptămâna mondenă”, de la ora 19.00, pe B1.

Muzicianul a susţinut un concert electrizant în ultima seară a Cerbului de Aur. Pentru telespectatorii B1, Ferro va dezvălui, în premieră, metodele prin care a reuşit să ajungă la forma fizică de invidiat din prezent, pentru că, puţini ştiu, el a fost obez. Roxana a aflat care este acum relaţia lui cu mâncarea, cum şi când a început să ţină un jurnal sau care este cel mai frustrant lucru din cariera sa.

Tiziano Ferro a dezvăluit, emoţionat, şi ceea ce l-a împins către scenă: “a fost soluţia găsită pentru a atrage atenţia celor din sufletul meu… Evident, cânt din pasiune, pentru că simt nevoia să comunic prin muzică ceea ce simt, dar, în copilărie, a fost nevoia de a atrage atenţia părinţilor mei.”

Deşi e fascinat de televiziune, Tiziano nu are televizor acasă. De ce? Răspunsul îl veţi afla urmărind interviul special de vineri.

Tiziano Ferro este un cântăreţ de origine italiană, ale cărui albume şi single-uri au fost vândute în peste un milion de exemplare. Aproape toate melodiile le interpretează în limba maternă, nu în engleză, motiv pentru care el însuşi crede că nu se face pe deplin înţeles fanilor săi.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.