“Romanii au talent”: Peste 6 milioane de telespectatori au urmarit a treia editie

Cea de-a treia editie a show-ului “Romanii au talent” de la ProTV a adus din nou surprize. Romanii au reusit sa uimeasca prin abilitati neobisnuite si sa starneasca admiratia celor care i-au urmarit. ProTV a fost si de aceasta data lider incontestabil de audienta. Peste 6 milioane de telespectatori la nivelul intregii populatii au fost cu ochii pe “Romanii au talent” in minutul de aur al emisiunii, 22.01, cand aceasta a inregistrat 31.7 puncte de rating si o cota de piata de 57.6 procente, in timp ce Antena 1 inregistra 1.6 puncte de rating si 2.9% cota de piata. Tot in minutul de aur, la nivelul publicului comercial din mediul urban cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani, ProTV a inregistrat o cota de piata de 64.7 procente, ceea ce inseamna ca mai mult din jumatatea celor care aveau televizoarele deschise urmareau emisiunea “Romanii au talent”.

Conform Kantar Media, in intervalul 20.30-22.57, la nivelul publicului comercial din mediul urban cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani, ProTV a obtinut o audienta medie de 23.3 puncte de rating si o cota de piata de 51.5 de procente, de aproape 8 ori mai mult decat Antena1, care a obtinut 3.8 puncte de rating si o cota de piata de 8.4 procente. Situatia a fost aceeasi si la nivelul intregului public din mediul urban, unde “Romanii au talent” a obtinut o medie de 22.7 puncte de rating si un share de 43.7%, in timp ce Antena 1 a obtinut o medie de 3.9 puncte de rating si un share de 7.6%. La nivelul intregii populatii, peste 4 milioane si jumatate de telespectatori au fost alaturi de ProTV pe toata durata emisiunii “Romanii au talent”, aceasta obtinand o audienta medie de 24.8 puncte de rating si o cota de piata de 46 de procente, in timp ce Antena 1 a obtinut numai 3.9 puncte de rating si o cota de piata de 7.2 procente.

Banatul s-a prezentat cum se cuvine in aceasta a treia editie. Primii care au intrat in scena au fost Silviu Pasca si trupa lui, un grup de patru tineri care au hotarat sa se prezinte pentru prima oara in aceasta formula pe scena de la “Romanii au talent”, desi nu au repetat decat 3-4 saptamani inainte. Prestatia lor si placerea cu care au cantat i-au determinat pe cei trei jurati sa le acorde trei de “DA”. A doua surpriza a serii a fost Adrian Pintilie, in varsta de 27 de ani, din Arad. El este la a doua incercare de a cuceri juriul de la “Romanii au talent”, participand si in primul sezon al emisiunii. Numarul prezentat vineri, cand l-a avut alaturi si pe micutul Sorin, a reusit sa-i convinga pe cei trei jurati sa-i trimita direct in etapa urmatoare. “Ma bucur ca ai revenit si mai ales ca l-ai adus cu tine pe Sorin”, le-a spus Mihai Petre la finalul dansului lor. “Ceea ce ai facut anul asta cu partenerul tau trebuie sa spun ca m-a naucit pur si simplu”, a declarat si Andi Moisescu.

Flavius Cernescu, in varsta de 29 de ani, a facut si el spectacol pe scena “Romanii au talent” din Timisoara. Programator de meserie, Flavius a intrat pe scena cu monociclul sau si i-a cucerit imediat pe cei trei jurati. “De la un om care are o meserie ce nu are nimic in comun cu pasiunea pe care ne-ai aratat-o aici, nu poate fi decat surprinzator”, i-a spus la final Andi Moisescu.
Bucurestiul a venit in forta pe harta talentelor si la propriu si la figurat. Giuliano Stroe, de numai 7 ani, i-a lasat fara cuvinte pe Mihai, Andra si Andi cu demonstratiile sale. La o varsta atat de frageda, baietelul da dovada de o putere si o mobilitate care au reusit sa ridice sala in picioare.”Giuliano, ne-ai umilit!”, a declarat Andi Moisescu. “Am sa te sustin cat pot de mult. Pana in fianala”, a declarat uluit si Mihai Petre.
Talentul nu a lipsit nici din Banie. Daria Kiss, in varsta de numai 9 ani, a uluit publicul cu talentul ei: vorbitul in oglinda. In numai cateva secunde, fetita poate spune invers orice fraza. “Mi se pare ca ai un dar cu totul special” i-a spus Mihai Petre, care alaturi de ceilalti doi membri ai juriului i-au oferit 3 de “DA”. O surpriza a venit si din partea domnului Stefan Popescu, in varsta de 61 de ani, profesorul grupului de naisti “Jianu”. Acesta nu a venit singur, ci insotit de…o sticla de tuica la care, spre surprinderea tuturor, a cantat! In mainile domnului profesor chiar si solnita a devenit un instrument muzical, demonstrand ca poate canta la ea fara nicio problema. La fel s-a intamplat si in cazul unei nuci si al unei linguri.”Digifonful”, un pseudo-instrument inventat de domnul Popescu, a fost insa instrumentul vedeta al serii, generand comentarii amuzante.


Ardealul nu s-a lasat nici el mai prejos si si-a scos in fata talentele. Sipos Raoul Alexandru, in varsta de 15 ani, din Dej, a redus sala la tacere in momentul in care a inceput sa cante cu o viteza incredibila. Impresionata de talentul copilului, Andra a spus ca vrea neaparat sa o invete tehnica lui de respiratie, pentru ca este incredibila. “Ai fost fantastic!”, i-a spus si Mihai Petre, Alexandru, reusind sa obtina 3 de “DA”.

Moldova a fost si in aceasta editie la inaltime si a adus pe scena de la “Romanii au talent” talente care mai de care mai diverse. Ba a venit si cu invitati surpriza. Campo Claudiu si Razvan Dinu sunt doi barmani care au venit hotarati sa ia marele premiu. Sustinatorul lor este nimeni altul decat Luca Valentin, finalistul primului sezon “Romanii au talent”. Numarul pe care cei doi l-au prezentat a cucerit definitiv publicul. “Ati fost exceptionali”, le-a spus Andi Moisescu, iar Mihai Petre l-a declarat unul dintre numerele lui preferate, asa ca nu a fost deloc dificil pentru baieti sa obtina ceI trei “DA”. Grupul “Dadi Plus”, un grup de hip-hop din Oradea. a facut atat deliciul publicului, cat si al juriului. Dansatorii, care nu se incadrau deloc in sabloanele 90-60-90, au reusit sa demonstreze ca stapanesc cat se poate de bine miscarile si ca pofta lor de viata este molipsitoare.
Chiar daca nu au trecut in etapa urmatoare, romanii au dovedit oricum ca sunt extrem de inventivi. Pe scena show-ului au fost prezentate numere de gatit viteza, sculptura in nisip, sculptura cu drujba sau cantat simultan la mai multe obiecte.

Smiley si Pavel Bartos au facut si de aceasta data show atat in culise, cat si pe scena. La Cluj, Pavel a dat dovada de mult curaj, aparand pe scena cu un sarpe incolacit in jurul gatului, dandu-i mari emotii lui Smiley, care intreba mereu “Si eu cu cine o sa mai prezint show-ul asta?”. Vedeta a fost si Jazzy, catelul lui Smiley si al Laurei Cosoi, care a fost adus pe scena pentru ca un concurent a vrut sa convinga juriul ca el poate comunica cu animalele.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.