Primele preselecții cu juriu pentru sezonul 7 Românii au talent au avut loc, vineri și sâmbătă, la Casa de cultură a studenților din Cluj-Napoca.
Sute de ardeleni au venit să-și susțină favoriții în cele două zile, iar Andi Moisescu, Mihaela Rădulescu, Andra și Florin Călinescu au creat o atmosferă extraordinară, s-au bucurat de spectacolul susținut de concurenți și i-au ales pe cei mai buni, care merg mai departe către marele premiu. Doi dintre jurați și-au ales și preferații la Cluj-Napoca și au apăsat butonul auriu pentru două momente, pe care le-au trimis direct în semifinalele competiției.
”Să contați pe faptul că în fiecare ediție veți găsi câte ceva care să vă uimească și să vă țină în fața televizoarelor”, a spus Florin Călinescu.
Și Mihaela Rădulescu a fost încântată de preselecțiile Românii au talent din Ardeal și a spus: ”Deja, la Cluj, am avut cu toții revelația unui moment care, din punctul nostru de vedere, poate candida la premiul de originalitate. Asta înseamnă că ne-a emoționat ceva ce nu am mai văzut, iar la Cluj am avut din plin treaba asta.”.
”În continuare căutăm cu toții neașteptatul, acel moment care ne lasă cu gura căscată. Doi dintre noi l-au identificat deja, dacă e să mă iau după butoanele aurii oferite. Eu caut în permanență talentul care să mă uimească.”, a declarat Andi Moisescu.
Andra era nerăbdătoare să vadă ce surprize îi va aduce sezonul 7 Românii au talent și a declarat: ”Abia așteptam să înceapă preselecțiile la Românii au talent. Îmi era dor de colegii mei, de echipă, dar mai ales de oamenii talentați pe care îi aducem în fața dumneavoastră. Am început cu dreptul, acasă, la Cluj. Rămâne să vedeți pe cine am trimis în etapa următoare și cine merge direct în semifinale.”.
Și gazdele emisiunii, Smiley și Pavel Bartoș, s-au bucurat de show-urile de la Cluj-Napoca și au declarat: ”Avem foarte mulți oameni din Cluj care au ajuns până în etapa finală. Cristian Gog a și câștigat un sezon, deci eram convinși că aici vom găsi oameni foarte talentați. Din ceea ce am văzut vineri și sâmbătă, chiar sunt, și ne întrebăm mereu de unde. Suntem în România, cum de unde? Da, suntem în România, iar Românii au talent!”.
Preselecțiile cu juriul Românii au talent continuă în acest weekend în Chișinău, unde publicul este așteptat în număr cât mai mare, la Teatrul Național Maria Bieșu, sâmbătă și duminică, de la ora 11.00 și de la ora 17.00, pentru a-și susține favoriții în lupta pentru titlul de cel mai talentat român.