România exportă mână de lucru extrem de valoroasă, dar foarte prost plătită

• Duminică, 6 mai, de la 18.00, pe ProTv, voyo.ro şi m.ştirileprotv.ro

„În timp ce alte ţări europene exportă valoare adăugată şi câştigă din relaţiile comerciale internaţionale, România se bate cu pumnul în piept că exportă şi ea. Da, dar ce? Citrice?! Şi materie primă care ar putea fi valorificată la noi în ţară, în fabrici care să ofere locuri de muncă”, declară Anca Nastasi, cea care prezintă în ediţia din 6 mai a emisiunii „România, te iubesc!” un reportaj despre faptul că românii nu ştiu să-şi vândă pielea şi exportă foarte multă materie brută, lipsită de valoare adaugată.

Una e să exporţi cherestea, alta e să exporţi mobilă sau scaune. Una e să exporţi fructe de pădure şi ciuperci, la preţuri de nimic, alta ar fi să exporţi borcane de dulceaţă pe care, de altfel, le importăm. Una e să exporţi lână, care ajunge material izolant în construcţii, alta e să exporţi pulovere sau covoare, adică valoare adăugată”, explică Anca.

De asemenea, corespondentul Ştirilor ProTv mai atrage atenţia asupra faptului că România exportă cu mare succes mână de lucru valoroasă, pe doi bani. „Veţi vedea la „România, te iubesc!” unde îşi realizează colecţiile Armani, Cavalli, Gianfranco Ferre, Hugo Boss, D&G, H&M, Tommy Hilfiger sau Zara şi de ce pentru ei „Made in Romania” înseamnă calitate, în timp ce noi desconsiderăm acest lucru”, a mai precizat Anca. În timp ce unele haine pot fi cumpărate cu 1500 – 2000 de euro, fabricile româneşti care lucrează comenzi pentru brandurile străine nu încasează nici a douăzecea parte din preţul final al hainei.

În aceeaşi ediţie a emisiunii, corespondentul Ştirilor ProTv Rareş Năstase readuce în discuţie intermediarii. De data aceasta, Casele de Pensii sunt cele luate în vizor. „Punem accent pe filierele cărţilor de muncă falsificate, în baza cărora, pensionari închipuiţi, făcuţi peste noapte, au primit pensii generoase”, dezvăluie Rareş. „O anchetă în multe judeţe, filmări cu camera ascunsă, în care vorbim despre mafia pensiilor ilegale”, a precizat corespondentul Ştirilor ProTv.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.