Răzvan Simion a izbucnit în lacrimi de ziua lui

Răzvan Simion a izbucnit în lacrimi de ziua lui la X FactorAflat la filmările pentru show-ul „X Factor”, care va începe în această toamnă la Antena 1, matinalul Răzvan Simion a avut parte de o surpriză de zile mari.

Cum echipa X Factor se pregăteşte pentru o scurtă vacanţă, colegii lui au profitat de ocazie pentru a-l sărbători cum se cuvine, chiar pe platoul de filmare. Înainte de finalul zilei, showman-ul Horia Brenciu a cerut echipei să stingă luminile şi a început numărătoarea. 1-2-3 … 34 de mini-torturi de ciocolată au fost aduse pe scenă de către echipa X Factor, în tot acest timp, toată lumea cântându-i <<La mulţi ani>> haiosului matinal. Copleşit de emoţii, Răzvan a izbucnit în lacrimi:

„Este pentru prima oară în viaţa mea când atâta lume îmi cântă <<La mulţi ani>>, chiar mi-aţi făcut ziua! M-au năpădit emoţiile, a mărturisit el.

Prezentatorul „Neatza” şi „X Factor” a continuat petrecerea alături de colegi până târziu după miezul nopţii, urmând ca apoi să sărbătorească alături de familie. Din toamnă, telespectatorii îi vor putea revedea pe cei doi matinali atât în cadrul emisiunii „Neatza cu Răzvan şi Dani”, care va reveni în grilă la începutul lunii septembrie, cât şi la X Factor.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.