Primari, politisti, doctori in genetica si cantareti consacrati pe scena “Auditiilor pe nevazute” de la “Vocea Romaniei”

Concurenti cu varste cuprinse intre 16 si 64 de ani din intreaga tara, dar si din Republica Moldova, Serbia si chiar Emiratele Arabe Unite, au venit la “Vocea Romaniei”, dornici sa isi indeplineasca visul prin muzica.

image

Timp de patru zile, muzica s-a auzit fara oprire, aplauzele au curs in valuri si cele mai bune voci au intors scaunele antrenorilor. Scena a fost luata cu asalt de adevarate personaje. Nu mica le-a fost mirarea antrenorilor cand au aflat ca cei care le-au intors scaunele sunt politistiti, primari, oameni de afaceri sau doctoranzi in genetica.

Artisti care au patruns deja pe piata muzicala romaneasca au incercat si ei sa intoarca scaunele celor patru antrenori pentru ca un scaun intors este un pas in cariera pentru fiecare dintre ei. In competitie au intrat asadar Stella, pe care ascultatorii o cunosc din  featuringul cu Matteo in piesa “Push it”, Razvan Onila, fratele unui fost component al trupei Axxa, fostul solist al trupei Desperado, Alexandru Anghel, fratele Monicai Anghel sau Munner, fost concurent in primul sezon al show-ului “Romanii au talent”, care de curand a lansat un featuring impreuna cu cei de la Mandinga, pe piesa “Bling”.

image

Pop, rock, muzica veche romaneasca, hit-uri internationale ale unor artisti precum U2, Robbie Williams, Eros Ramazzotti, Sting si Adele au rasunat la “auditiile pe nevazute” si i-au determinat pe antrenori sa isi aleaga concurenti cu stiluri extrem de variate .

Nivelul competitiei a fost unul foarte ridicat, astfel ca de multe ori scaunele celor patru s-au intors in acelasi timp, iar concurentilor le-a revenit sarcina extrem de grea de a-si alege viitorul mentor.  Fiecare antrenor a recurs la armele sale pentru a-si atrage in echipa cele mai bune voci.

image

Tehnicile de a-si atrage concurentii preferati la ei in echipa au fost foarte variate si de aceasta data. Antrenorii si-au parasit scaunele pentru a se aseza pe scena, pe jos, langa unul dintre concurenti. Horia si-a extins tehnicile de cucerire si asupra sustinatorilor, in special asupra mamelor care, se stie, au o slabiciune aparte pentru el, Moga a venit cu argumentele rezultatelor sale internationale, Loredana a fost gata sa le  dea o parte din stralucirea ei, iar Smiley e gata sa ii primeasca in familia Hahaha Production.

Nici Pavel Bartos, prezentatorul show-ului de la ProTV, nu va uita aceste “Auditii pe nevazute”. In timp ce intervieva sustinatorii unui concurent, Pavel a aflat ca a devenit unchi, sora lui aducand pe lume

un baietel. Actorul astepta aceasta veste, vorbea despre momentul care se apropia, dar nu se astepta ca el sa se intample tocmai in timpul unui interviu!
Emotii duble a avut si unul dintre concurentii a carui sotie se afla alaturi de el, in camera sustinatorilor, desi a doua zi de dimineata era programata pentru o operatie cezariana.  Aceasta a tinut neaparat sa fie prezenta in platoul emisiunii si sa urmareasca live prestatia sotului sau.
Dupa Stefan Stan si Julie Mayaya, ramane de vazut cui va reveni titlul de “Vocea Romaniei” si marele premiu de 100 000 de euro pus din nou in joc in cel de-al treilea sezon al show-ului, intr-o  lupta care se anunta de-a dreptul incendiara, in aceasta toamna  la Pro Tv.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.