Prima carte de nonficţiune a scriitoarei Heather Morris a fost lansată online

heather morris

Volumul „Poveşti despre speranţă. Cum să găsim inspiraţie în viaţa de zi cu zi” de Heather Morris, recent apărut în traducerea Luanei Schidu în colecţia „Raftul Denisei” a editurii Humanitas Fiction, va fi lansat miercuri, de la ora 19.30.

„Poveşti despre speranţă” este prima carte de nonficţiune scrisă de Heather Morris în care autoarea explorează arta ascultării deprinsă încă din copilărie. Acest memoir este şi o pledoarie pentru comunicare, empatie şi implicare, ce completează portretul lui Lale Sokolov, aşa cum l-a cunoscut în ultimii lui ani de viaţă, dar oferă şi detalii despre întâlnirea cu două dintre cele trei surori supravieţuitoare ale Holocaustului care vor fi protagonistele următorului său roman, „Trei surori”.

„În romanul său de debut, Tatuatorul de la Auschwitz, şi în continuarea acestuia, Călătoria Cilkăi, Heather Morris le-a propus cititorilor cărţi inspirate din întâmplări adevărate, bazate pe dragoste şi supravieţuire în cele mai cumplite condiţii

. În cea mai recentă carte a sa, de nonficţiune, explorează poveştile unor cunoscuţi, inclusiv cea a lui Lale Sokolov, Tatuatorul de la Auschwitz, cu care s-a împrietenit. Poveşti despre speranţă este în esenţă o carte despre arta de a asculta şi puterea acestui gest de a da speranţă.

Pornind de la oamenii pe care i-a întâlnit de-a lungul anilor şi de la experienţele acestora, Heather Morris ne împărtăşeşte poveştile lor şi ceea ce putem învăţa din ele: compasiune, înţelegere, răbdare, rezilienţă şi curaj. Pe măsură ce ne îndepărtăm de evenimente care au modelat istoria, devine şi mai important să ducem aceste poveşti în viitor.” – CultureFly

Evenimentul va fi transmis pe pagina de Facebook Humanitas Fiction şi pe #HumanitasYouTube: https://bit.ly/Humanitas-YouTube.

Înregistrările audio vor fi ulterior disponibile pe paginile podcast ale Grupului Humanitas: Spotify https://spoti.fi/3pdxUCI, Apple https://apple.co/2RnzcP6, Google https://bit.ly/3d0ZgHx, Soundcloud: https://bit.ly/Humanitas-Soundcloud şi Deezer https://bit.ly/3cxg091.

În „Poveşti despre speranţă”, Heather Morris vorbeşte despre o înzestrare mai puţin apreciată în lumea de astăzi, esenţială însă în relaţiile din viaţa de zi cu zi: aceea de a asculta

. Autoarea a crescut la o fermă din Noua Zeelandă; când se întorcea de la şcoală, îşi vizita străbunicul şi îi asculta poveştile din război – poveşti pe care i le spunea numai ei. Astfel a descoperit încă de la o vârstă fragedă că oamenii îi destăinuiau întâmplări şi îi împărtăşeau trăiri intense dacă pur şi simplu îi asculta.

Cartea ne dezvăluie multe detalii din copilăria lui Heather Morris şi din familia sa, dar şi poveşti dramatice din perioada în care a fost angajata departamentului de asistenţă socială al unui spital din Melbourne, toate poveşti inspiraţionale pline de emoţie.

Heather Morris s-a născut la Te Awamutu, în Noua Zeelandă. Şi-a început studiile universitare la Canterbury University, în 1986, iar după ce s-a mutat în Australia, la Melbourne, le-a finalizat la Monash University, în 1991.

Din 1995 până în 2017, a lucrat în cadrul Departamentului de asistenţă socială al Monash Medical Centre, din Melbourne.

În 1996 s-a înscris la un curs pentru scenarişti profesionişti la Australian College of Journalism. A urmat apoi mai multe workshopuri şi seminare de scenaristică, atât în Australia, cât şi în Statele Unite.

În 2003 l-a cunoscut pe Lale Sokolov şi prima formă a poveştii lui s-a constituit într-un scenariu cu care Heather Morris a câştigat International Independent Film Awards în 2016. Impulsionată de succesul avut şi de părerile celor care au citit scenariul în cadrul competiţiei, l-a rescris ca roman.

Apărut în ianuarie 2018, „Tatuatorul de la Auschwitz” (The Tattooist of Auschwitz; Humanitas Fiction, 2018, 2019) cunoaşte un mare succes internaţional, fiind publicat în peste 50 de ţări şi vândut în 6.000.000 de exemplare în întreaga lume.

I s-au acordat numeroase premii, printre care: Prémio Livro do Ano Bertrand 2018 (Portugalia), Wordery Book of the Year 2018, Nielsen Gold Bestseller Award 2019 şi Specsavers Book of the Year 2019 (Marea Britanie), Eason’s Book of the Year 2018 (Irlanda), Small Publishers’ Adult Book of the Year 2018 (Australia) şi Apple Book of the Year 2018 (Statele Unite).

Sincronicity Films a cumpărat drepturile de ecranizare şi pregăteşte un serial TV. Apărut în octombrie 2019, al doilea roman al său, „Călătoria Cilkăi” (Cilka’s Journey; Humanitas Fiction, 2020), urmăreşte destinul unuia dintre cele mai puternice personaje din Tatuatorul de la Auschwitz.

Publicat în peste 40 de ţări, a fost nominalizat pe lista scurtă a numeroase premii, între care British Books Awards 2020 şi The Bookseller Book of the Year 2019 (Marea Britanie) şi ABIA’s General Fiction Book of the Year 2019 (Australia).

Apărută în 2020, „Poveşti despre speranţă. Cum găsim inspiraţie în viaţa de zi cu zi” (Stories of Hope. Finding Inspiration in Everyday Lives; Humanitas Fiction, 2021) este prima carte de nonficţiune semnată de Heather Morris, devenită şi ea bestseller internaţional. Un nou roman bazat pe fapte reale, „Trei surori” (Three Sisters), va apărea în toamna anului 2021.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.