Premiera de gală „După dealuri”, în prezenţa lui Cristian Mungiu şi a echipei

• Invitaţii de gală, dar și publicul, deopotrivă, sunt aşteptaţi joi seara, de la 20.00, la Cinema Patria din Bucureşti, la premiera de gală a filmului „După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu.

Întors de la Cannes cu două premii importante şi propus de România la Oscarul pentru film străin, filmul intră din 26 octombrie în cinematografele din ţară, urmând să ajungă în următoarele săptămâni în peste 40 de oraşe. La seara de gală au fost invitate personalităţi din cultură, media şi politică, oficialităţi, nume importante din lumea filmului şi jurnalişti.

La proiecţie vor lua parte regizorul Cristian Mungiu, actorii Cosmina Stratan, Cristina Flutur, Valeriu Andriuţă, Dana Tapalagă, Gina Ţandură, Victoria Agache sau Cătălina Harabagiu şi o parte din echipă. Cele două actrițe premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, îşi vor face apariţia la premiera de gală în ținute Murmur | Andreea Badală.

Proiecţia de la Cinema Patria este deschisă publicului, un număr de 50 de locuri fiind rezervate pentru spectatorii care vor să vadă filmul alături de echipa lui. Biletele vor fi puse în vânzare joi, 25 octombrie, la casieria Cinema Patria, începând cu ora 19.30.

De la ora 19.00, „După dealuri” va rula și la Cinema Studio, în închiderea evenimentului Les Films de Cannes à Bucarest. Proiecţia va fi introdusă de Cristian Mungiu şi de actori.  De la ora 18.00, în avanpremieră, filmul poate fi văzut și la Cinema City din AFI Cotroceni. Regizorul, actrițele Cosmina Stratan și Cristina Flutur și actorul Valeriu Andriuță se vor întâlni cu publicul înaintea proiecţiei.

Seri de gală în prezența echipei vor avea loc și la Iași (26 octombrie), Cluj (27 octombrie) şi Arad (28 octombrie), în weekend-ul de lansare. În prima săptămână, filmul scris și regizat de Cristian Mungiu și inspirat de romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu Bran va putea fi văzut și de spectatorii din Timișoara, Arad, Craiova, Constanta, Bacău, Pitești, Ploiești, Târgu Mureș, Brașov, Brăila sau Tulcea.

În luna noiembrie, pelicula propusă de România la Oscarul pentru Cel mai bun film străin va putea fi vizionată și la Sibiu, Piatra Neamț, Oradea, Deva, Botoșani, Alba Iulia, Bistrița, Râmnicu Vâlcea și în alte localități. Filmul va ajunge și în orașe care nu mai dispun de cinematograf precum Călărași, Alexandria, Slobozia, Miercurea Ciuc sau Lugoj, iar proiecțiile vor fi organizate în case de cultură, teatre sau alte spații pentru spectacole. Detalii despre orașele și sălile unde rulează „După dealuri” vor putea fi găsite în permanență pe site-ul filmului www.dupadealuri.ro.

După dealuri” a rulat în avanpremieră la Vaslui și la Câmpina, la finalul lunii septembrie.

Proiecțiile filmului în țară sunt sprijinite de Provident.

„Promovăm constant iniţiative menite să ne aducă mai aproape de clienţii noştri şi de comunităţile în care aceştia trăiesc. Prin susţinerea peliculei După dealuri ne dorim să facilităm accesul publicului larg la acest lung metraj de succes și să promovăm astfel filmul românesc. Îi invităm pe locuitorii celor 40 de oraşe în care va rula filmul, inclusiv pe clienții, agenții și angajații noștri, să descopere alături de noi povestea emoţionantă prezentată de Cristian Mungiu”, declară Ivo Kalik, Director General Provident Financial România.

În jur de 40 de țări, inclusiv Statele Unite, Marea Britanie și Rusia, au cumpărat drepturile de distribuție a filmului. Distribuitorul român este Voodoo Films.

Parteneri media: B1 TV, TVR, Europa FM, Evenimentul zilei, Gazeta sporturilor, Ziare.com, Hotnews.ro, Zile şi nopţi, Cinematique, BeWhere, Port.ro, Liternet.ro, CinemaRx.ro, Studentie.ro, Eva.ro, Cinefan.ro, Filmreporter.ro, Spectacular TV, Cărtureşti.
Despre Provident Financial România
Provident Financial România este o instituție financiară nebancară înregistrată în Registrul General al Băncii Naționale a României și membră a Asociației Societăților Financiare din România (ALB).
Provident este singura instituţie financiară din România care oferă serviciul opțional de gestionare la domiciliu a creditului, prin intermediul căruia clienţii pot primi banii în 48 de ore chiar la ei acasă, unde un agent îi va vizita apoi pentru încasarea ratelor. Provident Financial România este parte a grupului britanic IPF, care are 2,5 milioane de clienţi în cinci ţări din Europa Centrală şi de Est, precum şi în Mexic. IPF este al doilea cel mai mare angajator britanic din Europa Centrală și de Est și este una dintre cele mai puternice 250 de companii internaţionale listate la Bursa din Londra.
În cei peste 6 ani de prezență pe piața locală, compania a investit în România peste 140 de milioane de euro, din care peste 600.000 de euro în programe de responsabilitate socială. Provident are acum peste 700 de angajați și colaborează cu peste 3.900 de agenți independenți în peste 60 de orașe din întreaga țară. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi www.providentfinancial.ro.  

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.