Nicușor Dan, consultant în matematică la filmul „Evadarea”

Nicușor Dan este consultant pe probleme de matematică la pelicula „Evadarea”, în regia lui Andrei Gruzsniczki, care se filmează zilele acestea la București.

Filmul alb-negru are ca punct de plecare decizia unui matematician (Sorin Leoveanu) de a publica o cercetare într-o revistă de specialitate a unei universităţi americane, în 1984, fără acordul Partidului. În rolurile centrale apar și Ofelia Popii (iubita din tinerețe a matematicianului) și Florin Piersic Jr. (ofițer de Securitate).

Profesor de matematică la Școala Normală Superioară București, cercetător al Academiei Române și activist, Nicușor Dan a schițat conținutul matematic al dialogurilor din film, a compus tot ce apare scris pe tablă, atât în cursul cercetărilor personale ale personajului, cât și în fața studenților la curs, și a luat parte la filmarea câtorva secvențe, asistându-l pe actorul Sorin Leoveanu.

„Regizorul a dorit ca domeniul de cercetare al eroului principal să fie teoria ondeletelor, care era emergentă în anii 80. Munca mea a fost să înțeleg stadiul acestui domeniu din matematică în anul în care se petrece filmul și să propun subiecte de cercetare plauzibile ale personajului principal. Am schițat conținutul tezei lui de doctorat și conținutul celor două articole, unul publicat, celălalt în lucru, inspirându-mă, evident, din lucrări din epocă”, explică Nicușor Dan.

Nicușor Dan a obținut Premiul I cu punctaj maxim la Olimpiadele Internaționale de Matematică din 1987 și 1988, a studiat la  École Normale Supérieure, între 1992 și 1995, iar în 1998 a obținut doctoratul în matematică la Universitatea Paris XIII.

„Partea de cercetare a fost de nivelul unui cercetător profesionist din anul 1984, din domeniul de cercetare stabilit pentru film. Partea didactică, ce scrie pe tablă la curs, de nivelul anilor 2 și 3 ai facultății de matematică. Nu am lăsat nimic la întâmplare. Pentru un spectator cu studii matematice, partea matematică din film este extrem de plauzibilă”, adaugă Nicușor Dan.

Pe lângă Sorin Leoveanu, Ofelia Popii și Florin Piersic Jr., în distribuția filmului figurează nume ca Virgil Ogășanu, Marc Titieni, Paul Ipate, Dorian Boguță, Șerban Pavlu, Tora Vasilescu, Lucian Ifrim, Alina Berzunțeanu sau Mihai Călin.

FOTO: Ancuta Iordachescu, Toma Laptes

Regizorul Andrei Gruzsniczki, cunoscut pentru debutul „Cealaltă Irina”, este și autorul scenariului. Director de imagine este Vivi Drăgan Vasile, Cristian Niculescu semnează scenografia, Dana Bunescu – montajul și sunetul, Svetlana Mihăilescu – costumele, iar Constantin Fleancu se ocupă de sunet în priză directă. Director de producție este Claudia Chima.

Filmul „Evadarea” este produs de Velvet Moraru, prin Icon Production, casa de producţie din spatele „Autobiografiei lui Nicolae Ceauşescu” (regia Andrei Ujică, 2010). Pelicula este finanțată de Centrul Naţional al Cinematografiei şi The Media Partnership. Bugetul este de aproximativ de 700.000 de euro, o parte consistentă din sumă fiind alocată reconstituirii anilor ‘80.

Filmările au început pe 15 octombrie, în diverse locații din București, și se vor încheia pe 20 noiembrie. Lansarea în România este programată pentru 2013.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.