Mihai Petre si-a deschis Academie de Dans

Mihai Petre, juratul de la “Romanii au talent”, si sotia sa, Elwira, si-au indeplinit un vis: deschiderea Academiei de Dans Mihai Petre.

Proiectul era în desfăşurare de ceva vreme, însă acum a ajuns la stadiul pe care Mihai şi Elwira şi l-au dorit.

„Noi am început să antrenăm încă din 2002, dar la nivel de performanţă. Şcoala noastră se mândreşte cu câteva dintre cele mai bine clasate perechi din ţară, însă prin deschiderea acestei Academii vrem să lucrăm cu toţi cei care iubesc dansul. Cursurile noastre sunt dedicate persoanelor care îşi doresc să înveţe să danseze, indiferent că sunt la un nivel începător sau mai avansat. Vin la sală oameni care îmi spun că ei au două picioare stângi. Provocarea pentru mine este să le demonstrez că nu au dreptate şi că, dacă există un pic de voinţă, oricine poate dansa”, a declarat juratul de la Pro TV.

Evenimentul de deschidere a avut loc chiar într-una din sălile Academiei de Dans, aflată în centrul Sema Park din Bucureşti.

Invitaţii au putut urmări câteva demonstraţii ale celor mai bune perechi. De la jive, rumba, samba până la tango sau vals, ringul de dans a vibrat sub paşii dansatorilor. Surprizele serii au fost perechile de juniori, copii de numai 7-8 ani, care s-au mişcat aproape ireal pentru vârsta lor, dar şi o pereche de seniori, care a dat o lecţie importantă celor de faţă: dansul se poate face la orice vârstă, atâta vreme cât există pasiune.

Un alt moment special al serii a fost demonstraţia făcută de Alina Petre, sora lui Mihai, şi partenerul ei, Paolo Campigotto, aceştia fiind cea mai bine clasată pereche din România în clasamentul mondial şi finalişti la Cupa Europeană, secţiunea standard.

La Academie, doritorii pot învăţa nu doar dansuri latino, ci şi dansuri populare. Profesoara este chiar fiica lui Nea Marin, „Folclorica”. Împreună cu elevii săi, dansatori amatori, iubitori de folclor, şi bineînţeles acompaniaţi şi de Nea Marin, aceştia au făcut joi seară o super demonstraţie, stârnind cheful de dans al celor prezenţi. Toţi cei invitaţi au avut parte de prima lor lecţie de dans.

La petrecerea de deschidere a Academiei de Dans, Mihai a avut alături o mulţime de prieteni şi colegi, printre care Andi Moisescu, Pavel Bartoş şi fiica lui cea mare, Eva, Amalia Enache, Corina Caragea, Dana Rogoz, Alina Chivulescu, Dan Cruceru sau MasterChef-ul Sorin Bontea, care a demonstrat că se descurcă şi pe ring, nu doar în bucătărie.

Informaţii despre programul Academiei de Dans „Mihai Petre” se găsesc pe site-ul mihaipetre.ro. Înscrierile pentru noile grupe vor începe în luna octombrie.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.