Maria Constantin a preluat conducerea la Ferma vedetelor

În ediția de pe 29 martie, Maria Constantin a preluat conducerea la Ferma vedetelor, în urma votului concurenților rămași în competiție.

Ediția a fost lider de audiență pe toate categoriile de public, fiind urmărită de aproape 1.8 milioane de telespectatori la nivel național, pe întreg intervalul de difuzare, între 20.30 – 22.31. Cel mai urmărit minut al competiției, de la 22.19, a reunit peste 2.1 milioane de telespectatori. La nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, Ferma vedetelor a fost lider de audiență, obținând 9.6 puncte de rating și 22% share.

Imediat după ce a preluat conducerea la Ferma vedetelor, Maria a ales cei doi servitori ai săptămânii: Sorana și Paul. Surprizele nu au lipsit, Iulia prezentându-le concurenților marea provocare a săptămânii: cei 7 concurenți vor inversa rolurile. Timp de 7 zile, băieții vor prelua în totalitate sarcinile fetelor și viceversa. Așadar, după plecarea Iuliei, Sorana, Ami, Lili și Maria au început să muncească în curte, la construirea bucătăriei de vară, iar Paul, Marcel și Octavian să trebăluiască prin bucătărie.

În timp ce concurenții munceau în fermă, Nea Rață le-a făcut o vizită surpriză, aducându-le biscuiți, ciocolată și sucuri. Însă toate acestea erau închise într-un recipient transparent, cu un lanț și-un lacăt. Cei 7 au fost nevoiți să facă flotări sau să danseze pentru a primi câteva chei care puteau deschide lacătul. Spre dezamăgirea lor, niciuna dintre cheile câștigate nu a deschis cutia cu bunătăți. Pe lângă ispita dulce, Nea Rață a adus un cipriot care să-i ajute pe concurenți la săpatul pământului. După ce au văzut cum se folosește plugul tras de cal, concurenții au început să pregătească terenul pentru răsadurile de ceapă și cartofi. Văzând că cei 7 se descurcă bine cu munca câmpului, Nea Rață le-a dat acestora încă două chei. Din păcate pentru aceștia, nici acestea două nu s-au potrivit, astfel încât Octavian Strunilă a hotărât să spargă cutia, încălcând decizia fermierului șef de a aștepta pentru a căuta sau primi următoarea cheie.

Nea Rață a reacționat imediat când a aflat că cei 7 au spart cutia cu dulciuri și le-a confiscat alimentele ascunse în prealabil de concurenți în… grajdul animalelor. Acesta le-a dat trezirea dis-de-dimineață, luându-i pe cei 7 concurenți la înviorare. Pe lângă acest lucru, acesta le-a încuiat ușile de la bucătărie, lăsându-i pe dinafară. Totuși, ca întotdeauna, Nea Rață nu s-a îndurat să-i lase pe concurenți la greu și le-a adus câteva bunătăți pentru masa aniversară de ziua Soranei. Octavian și Sorana au fost provocați să curețe cât mai multe sepii. Drept răsplată, aceștia au putut păstra fructele de mare curățate. Mai mult decât atât, cei doi au primit șansa de a evada din fermă. Însoțiți de Iulia și Nea Rață, cei doi au mers într-o livadă de portocali, unde au trebuit să stoarcă sucul fructelor fără a le curăța în prealabil. La finalul escapadei, proprietarul livezii le-a dat voie să culeagă portocale, precum și câteva daruri: marmeladă și suc de portocale.

Seara i-a găsit pe concurenții de la Ferma vedetelor în jurul focului. Cu ocazia zilei de naștere a Soranei, aceștia au gătit sepiile primite de la Nea Rață. Totuși, nu au avut toate lucrurile necesare pentru a găti sepiile, bucătăria fiind închisă. Iulia i-a făcut Soranei o surpriză, aducându-i un tort, flori și o scrisoare de la mama ei. De asemenea, Sorana a mai primit un cadou: dreptul la un apel telefonic cu mama ei, care a emoționat-o până la lacrimi.

Emisiunea s-a încheiat cu alegerea primului duelist. Maria a nominalizat-o pe Sorana pentru duelul săptămânii.

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.