Joi, 29 mai, de la ora 19.30, Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române prezintă, în premieră absolută şi în prezenţa realizatorilor, filmul-omnibus LOVE BUS: CINCI POVEŞTI DE DRAGOSTE DIN BUCUREŞTI (România, 2014), cu regia semnată de Roxana Andrei, Mihai Mincan, Florin Babei, Constantin Radu Vasile şi Andrei Georgescu. Producătorii filmului sunt Paul Negoescu, Radu Stancu şi Gabriela Suciu. LOVE BUS este o producţie Papillon Film, în coproducţie cu De Film şi Atelierul de Film UNATC.
Evenimentul este al şaselea din seria „Independent Union”, iniţiată în februarie a.c. la Cinemateca Union şi menită a promova producţia cinematografică independentă din România.
LOVE BUS este un film-omnibus format din cinci episoade prezentând fiecare câte o poveste de dragoste care se petrece într-un cartier al Bucureştiului. Filmul a fost turnat în regim independent, cu studenţi proaspăt absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, şi reprezintă debutul lor, colectiv, pe marile ecrane.
Episodul 1: IANCULUI
Scenariu și regie: Roxana Andrei Cu: Ada Galeş, Cătălin Jugravu, Andrei Ion, Tania Popa Imagine: Mihai Marius Apopei Montaj: Andreea Dănilescu Sunet: Ștefan Matei
Sinopsis:
Alexandra are 20 de ani și un singur scop: să se împace cu fostul ei iubit, indiferent de riscurile la care se expune sau de oamenii pe care-i rănește.
Episodul 2: DRUMUL TABEREI
Regie: Mihai Mincan Scenariu: Mihai Mincan, Cristian Delcea Cu:
Andrei Seuşan, Iulia Ciochină Imagine: George Chiper-Lillemark Montaj: Dragoș Apetri Sunet: Vlad Voinescu, Filip Mureşan
Sinopsis:
București, România – Fairbanks, Alaska. 27 de zile cu mașina. 25 de ore cu avionul. O secundă cu gândul.
Episodul 3: UNIRII
Regie: Florin Babei Scenariu: Florin Babei, Roxana Mocanu Cu: Bogdan Zamfir, Cătălina Crişan, Issabela Yang, Nicolas Teodorescu Imagine: Alex Brendea Montaj: Florin Babei
Sinopsis:
La o petrecere de adolescenți, Bobo încearcă să-și convingă iubita virgină să se culce cu el, dar Cătălina nu se simte pregătită şi îl refuză. Mai târziu, cei doi își vor găsi alinarea în brațele altora.
Episodul 4: TINERETULUI
Scenariu și regie: Constantin Radu Vasile Cu: Carla Teaha, Ştefan Mircea Imagine: Victor Ionichi Montaj și sunet: Constantin Radu Vasile, Alin Constantin
Sinopsis:
Ștefan se reîntâlneşte cu o fostă colegă de liceu. Cei doi se plimbă împreună prin parc şi decid să se revadă mai pe seară. După ce îşi cumpără droguri, el ajunge acasă şi află că ea a murit într-un accident.
Episodul 5: CIŞMIGIU
Regie: Andrei Georgescu Scenariu: Andrei Georgescu, Paul
Negoescu Cu: Alec Secăreanu, Victoria Răileanu Imagine: Adrian Coclușneanu Montaj şi sunet: Sebastian Plămădeală
Sinopsis:
George și Andreea sunt un cuplu relaxat. Într-o zi, Andreea găsește în baia lui George un ulei de masaj, a cărui apariție George nu o poate explica.