Sute de turnee, mii de spectacole şi milioane de admiratori – sunt doar câteva dintre coordonatele celor 55 de ani de carieră pe care Benone Sinulescu i-a împlinit în acest an. Evenimentul a fost sărbătorit cu mare fast la Sala Palatului, pe 7 noiembrie.
Cariera lui Benone Sinulescu se confundă cu începuturile Televiziunii Române. Mai mult decât atât, artistul a cântat în deschiderea Sălii Palatului, acum câţiva zeci de ani. Acum, la 55 de ani de carieră, ca un arc peste timp, artistul a urcat pe scena Sălii Palatului, iar evenimentul va fi transmis de Televiziunea Română, pe 1 decembrie.
IULIANA TUDOR: „N-am uitat niciodată gestul lui Benone Sinulescu”
Gazda evenimentului a fost Iuliana Tudor. Vedeta TVR are o poveste specială care o leagă de Benone Sinulescu: „Când eram la început de drum – doar un redactor al TVR, l-am întâlnit, la o filmare, pe Benone Sinulescu. Am îndrăznit să-i spun atunci că şi eu interpretez foclor şi l-am rugat să mă asculte. A doua zi am primit un telefon, cum că mă aştepta pentru că voia să vorbim. Au trecut peste 10 ani de atunci, dar nu am să uit că Benone Sinulescu mi-a încredinţat nişte piese pe care le-am înregistrat pe un album. Gestul său a însemnat enorm pentru mine, la vremea aceea”.
La eveniment au participat artisti cu nume sonore – Andra, Irina Loghin, Margareta Paslaru, Marcel Pavel, Laura Lavric, Maria Dragomiroiu, acompaniaţi de Nicolae Botrgos şi Orchestra „Lăutarii”.