Interviul exclusiv cu Cristian Sima de la „Sub semnul întrebării” a poziţionat B1 TV înaintea concurenţei

Miercuri, B1 TV s-a situat înaintea concurenţei cu interviul exclusiv acordat de Cristian Sima, fostul director general al Bursei din Sibiu, lui Robert Turcescu la „Sub semnul întrebării”, conform datelor de audienţă furnizate de Kantar Media.

Pe tot parcursul emisiunii, B1 TV a înregistrat un share mediu de 2.4%, faţă de 1.4% România TV şi 1.0% Realitatea TV.

Sima a declarat, în premieră pentru B1 TV, că nu se consideră un escroc şi totul a fost o întreagă conspiraţie împotriva sa. Brokerul a prezentat un schimb de SMS-uri între el și politicianul Viorel Hrebenciuc, din care reiese faptul că acesta din urmă a investit prin intermediul său şi a mai vorbit şi despre nenumăratele ameninţări pe care le-a primit înainte să părăsească ţara fără să spună nimănui.

B1 TV a înregistrat, miercuri, medii superioare posturilor concurente Realitatea TV şi România TV pe toată ziua şi în Prime Time. Pe targetul All Urban, pe durata întregii zile de 28 noiembrie, B1 TV a surclasat, cu un share de 3.2%, România TV (2.3%) şi Realitatea TV (1.8%).

Şi în Prime Time (19.00 – 24.00), B1 TV a obținut audiențe superioare celor două televiziuni concurente: B1 TV a înregistrat o cotă medie de piață de 2.1%, comparativ cu 1.6% România TV și 1.1% Realitatea TV.

„Ultimul cuvânt” cu Nelu Barbu şi Ion Cristoiu a depăşit, cu un share mediu de 1.9%, România TV, care a avut o medie a cotei de piaţă sub 1.3% şi Realitatea TV – 0.9%.

Radu Banciu, cu a sa „Lumea lui Banciu”, a avut, miercuri seară, o audienţă de 3.7% market share, peste cea a postului România TV – 3.2% şi Realitatea TV – 1.6%.

Ştirile B1 TV ale orei 12.00 şi 15.00, cu Mădălina Puşcalău, au obţinut o medie de audienţă de 4.0%, dublă faţă de cota de piaţă a celor două posturi concurente.

„Talk B1” cu Mihai Duţă a înregistrat un share de peste 4.0%, mult peste cel avut de Realitatea TV şi România TV.

Tot peste concurenţă s-a clasat, miercuri, şi producţia „Talk B1” (14.00 – 15.00 şi 16.00 – 17.00), moderată de Irina Petraru.

 

Sursa datelor: Kantar Media; copyright ARMA Data SRL

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.