INTERVIU Camelia Cavadia şi-a lansat romanul de debut, VINA: Mereu am văzut în a scrie posibilitatea de a capta timpul şi de a nu-i mai da drumul înainte de a scoate din el esența a ceea ce ai trăit

Camelia Cavadia, PR Manager al postului Antena 1 și fost PR al Pro TV timp Camelia Cavadia si-a lansat romanul Vinade aproape 20 de ani, a debutat în literatură cu romanul „Vina”, publicat de Editura Trei. Un roman care a fost primit foarte bine de public, dar şi de critici.

Este, aşa cum îl descrie criticul Dan C. Mihăilescu, „un roman despre povara fericirii (chiar aşa!) şi chinul permanent al demonicului de a surpa – prin patologia patimii oarbe – iubirea curată, armonia conjugală, farmecul divin al copilăriei şi nobila condiţie de părinte. Un debut surprinzător prin precizia arhitecturii narative şi siguranţa rotirii caruselului cu multe şi subtile relaţii psihologice.”

Legată pentru totdeauna de marea ei iubire, cărţile, Camelia este cea care a dat viață proiectului carticusuflet.ro, iar acum, după cum mărturiseşte, „am hotărât că e timpul să-mi urmez visul şi să devin ceea ce m-am simţit mereu.”

Cum s-a născut romanul său de debut, despre experienţele care au inspirat-o în scrierea acestuia, dar şi despre laboratorul intern al creaţiei şi viitoarele cărţi ne-a vorbit Camelia Cavadia într-un interviu pentru Anchetatorul Monden.

Cum a luat naştere romanul tău de debut, “Vina”?

Întotdeauna am simțit nevoia de a scrie. Fie că am scris pentru mine, fie pentru blog, întotdeauna am simțit nevoia să mă exprim în scris. Când eram adolescentă îmi plăcea la nebunie să scriu scrisori. Așa țineam legătura cu prietenele mele peste vară, când fiecare se afla în câte un colț de țară, în vacanță. Și a mai existat o vreme în care îmi plăcea să țin jurnale. Mereu am văzut în asta posibilitatea de a capta timpul, de a-l prinde și a nu-i mai da drumul înainte de a scoate din el esența a ceea ce ai trăit.

Doar atunci cînd puneam pe hârtie ceea ce-am trăit și aveam sentimentul că am reușit să-l țin pentru puțin în palmă. Prefer scrisul în detrimentul vorbelor. Pe acelea le uiți sau nu ți le mai amintești exact, pe când lucrurile scrise rămân în varianta lor intactă. Și ca să fac o paranteză, poate și de aceea eu țin să am acasă toate cărțile pe care le-am citit și care mi-au plăcut, pentru că așa am posibilitatea de a mă întoarce la ele, de-a reciti fix acele pasaje care mi-au plăcut cândva.

IMG-20150510-WA0052

Romanul “Vina” a căpătat formă în urma unui exercițiu de imaginație. Am început să creez o poveste căreia zi de zi i-am tot adăugat și schimbat cursul. Încet-încet, personajele s-au creionat din ce în ce mai puternic până am știut exact ce va fiecare dintre ele. Și-atunci m-am așezat la scris.

Cât de mult te-ai inspirat în povestea asta din propria experienţă?

M-am inspirat din tot ceea ce am trăit și am văzut până la această vârstă. Mici experiențe sau trăiri personale le-am amestecat cu gândurile și gesturile altora. Iar acest lucru cred că s-a văzut și s-a simțit pentru că mi-au scris mulți oameni, în special doamne, care mi-au spus că au savurat și apreciat cartea tocmai datorită faptului că li s-a părut foarte umană, foarte ruptă din viață.

Cine a fost prima persoană care ţi-a citit romanul?

Cea care mi-a citit romanul – de fapt chiar în timp ce-l scriam îi dădeam câte 20-50 de pagini la citit – a fost prietena mea de-o viață, Noni. Și tot ea a fost cea care m-a încurajat să o duc la bun șfârșit și să am încredere în drumul ei. Pentru asta îi mai mulțumesc și aici, încă o dată.

Ce tabieturi ai atunci când scrii?

Când scriu, trebuie să am lângă mine o cană de cafea cu lapte, fie că e dimineață sau e seară. Apoi, trebuie să fie liniște deplină în camera în care scriu, dar și în casă. Scriu cu laptopul în brațe, exact pe același fotoliu unde și citesc. Din când în când mă ridic și fac pauze scurte în care, de obicei mănânc ceva dulce sau iau o gustărică, mănânc un fruct, după care mă întorc la lucru. Cel mai mult îmi place când am două-trei zile libere și nu trebuie să mă duc la serviciu, pentru că am sentimentul că înaintea mea se așterne o lungă perioadă de scris. Ceea ce, bineînțeles, că nu e deloc așa pentru că zilele zboară ca nebunele.

Ai dedicat primul tău roman tatălui tău. Ce a spus el despre asta? Care e cea mai frumoasă amintire pe care o ai cu el?

Foarte multă lume m-a întrebat de ce i-am dedicat cartea doar tatălui meu și nu părinților mei. Chiar au fost câțiva care m-au întrebat dacă mama mea nu s-a supărat că n-am trecut-o și pe ea. Am făcut lucrul ăsta pentru că tata a fost prima persoană care mi-a venit în minte atunci când m-am gândit să scriu o dedicație. Mai apoi, m-am gândit că aș putea să o dedic fiicei mele, dar mi-am zis că pentru ea și mama mai am timp. Cred că acesta este și motivul pentru care la cartea mea de debut l-am trecut pe tata și numai pe el. Tata are 86 de ani și am vrut să se bucure acum, cât mai poate, cât realizează ceea ce se întâmplă cu el și în jurul lui. Și am vrut ca bucuria să-i fie deplină și să n-o împartă cu nimeni altcineva. Așa cum spuneam, pentru ceilalți, simt că mai am timp.

Camelia Cavadia si parintii

Așa cum mă așteptam, tata a fost bucuros ca un copil când i-am spus că această carte îi este dedicată. A fost și ca un gest de mulțumire din partea mea pentru toate drumurile pe care le făcea cu mine pe la olimpiade, pentru toată răbdarea și îngăduința lui.

Nu știu să spun care e cea mai frumoasă amintire a mea cu el, dar una dintre ele este legată de felul în care obișnuia să ne trezească în copilărie, în fiecare dimineață și anume, cântând. Că să nu ne trezească brusc, tata se plimba prin fața camerelor noastre, a mea și a surorii mele și cânta până ce dădeam semne că ne-am trezit. Dacă vedea că nu ieșim și nu ieșim din camere, băga capul ușurel pe ușă și ne spunea: “hai, tăticule că e vremea să vă sculați.” Cum să nu-l iubești?

Până la acest roman, ai mai scris ceva?

Nu am mai scris nimic de arătat în lume. Am scris poezii în copilărie cu care am cucerit-o pe diriginta din clasele V-VIII, iar mai târziu am scris o poveste pe care am vrut neapărat să mi-o scot din suflet. Aveam sentimentul că dacă nu o aștern pe hârtie, ea va continua să rămână acolo, în mine și nu mă va lăsa să merg mai departe. Așa că am scos-o. Prin bunăvoința prietenilor mei, manuscrisul bătut la mașină a fost transformat într-o carte în două exemplare, care stau însă cuminți în biblioteca mea și la care mă mai uit din când în când.

Tu când te simţi vinovată?

2015-05-01 09 19 52M-am simțit de multe ori vinovată atunci când n-am știut să mediez nişte probleme între persoanele pe care le iubesc cel mai mult, mă simt vinovată când supăr pe cineva, fie că e din vina mea sau a lui, mă simt vinovată când nu reușesc să fac tot ceea ce-mi propun, când mănânc prea mult, când nu pot să duc la bun sfârșit lucruri care nu depind în totalitate de mine. Mă simt vinovată când eu sunt bucuroasă, iar prietenii mei sunt triști. Mă simt de multe ori vinovată.

Care sunt scriitorii tăi preferaţi?

Sunt mulți. Pe lista preferaților mei se regăsesc Dostoievski, F. Scott Fitzgerald, Hemingway, Thomas Mann, Gabriel Garcia Marquez, John Steinbeck, Herman Hesse, la un moment dat mi-a plăcut foarte mult și Murakami, dar trebuie să recunosc faptul acum că nu mă mai prinde ca înainte. Îmi plac, în schimb, foarte mult Jose Saramago, Paul Auster, Philip Roth, Jonathan Franzen, Ismail Kadare, Irvin D. Yalom, Coetze, Ian McEwan, Arturo Reverte Perez, Romain Gary, Kazuo Ishiguro, Alberto Vasquez Figueroa, Dino Buzatti, Gunter Grass, Jonathan Coe, David Grossman, Elif Shafak, Javier Marias și mulți, mulți alții.

Ce urmează după acest roman? Cum îţi alegi poveştile, personajele?

Urmează un nou roman și, cu ajutorul lui Dumnezeu, încă unul și încă unul și tot așa. Acum că am prins curaj vreau să continui să scriu, să fiu din ce în ce mai bună, mai pricepută și să aștern pe hârtie toate poveștile pe care le simt cum cresc în mine precum cozonacii. Cartea „Vina” s-a desprins dintr-un alt subiect care trebuia să constituie primul meu roman, la care, de fapt, lucrez acum. Am găsit toate soluțiile pentru problemele de construcție cu care mă confruntam atunci, așa că… acum curge liniștit.

Camelia Cavadia si-a lansat romanul Vina1

Și legat de partea a doua a întrebării, uneori am impresia că nu eu aleg personajele, ci ele mă aleg pe mine. De exemplu, acum când scriu această a doua carte, simt cum un personaj nou care nu are legătură cu nimic din ce scriu acum se infiltrează tot mai mult în mintea și gândurile mele. Așa că… am deja subiectul și pentru cea de-a treia carte.

Ce ai învăţat despre tine din toată această experienţă a publicării primului tău roman?

Am învățat despre mine că găsesc resurse chiar și atunci când cred că nu mai pot. Am văzut că după deznădejde iese soarele. Am învățat că trebuie să am răbdare cu mine și că pot să fac lucrul ăsta.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.