George Buhnici, singurul jurnalist român invitat la evenimentul „Build”, organizat de Microsoft

George Buhnici, realizatorul rubricii iLike IT din cadrul Ştirilor ProTv de la ora 07.00, e pregătit să experimenteze ziua de 34 de ore.

Asta deoarece George va pleca la Redmond (statul Washington), acolo unde urmează să participe la evenimentul global organizat de Windows, „Build”, fiind singurul jurnalist român invitat. „Ştim deja că noutăţile din domeniul tehnologiei şi Internetului vin prima dată la iLike IT. Aşa că Microsoft a ales să lanseze Windows 8 în România, în direct la iLike IT”, a declarat George Buhnici.

Cât despre faptul că urmează să ajungă la campusul din Redmond al celor de la Windows, George este foarte încântat, tocmai pentru că acolo vor fi prezentate câteva noutăţi importante. „Cel mai probabil vom afla când iese pe piaţă noua tabletă Surface, un Windows Phone şi multe aplicaţii noi. Cu ocazia acestei călătorii voi experimenta şi ziua de 34 de ore, diferenţa de fus orar fiind de 10 ore”, a mărturisit amuzat George.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.