Consiliul de Administraţie al TVR a luat decizia de a trece în conservare 30% din parcul auto al instituţiei, în cadrul şedinţei care a avut loc săptămâna aceasta. Măsura face parte din planul conducerii actuale de a reduce cheltuielile, per ansamblu.
„În prezent se desfăşoară o evaluare în urma căreia vom stabili ce alte măsuri se pot lua, pentru a reduce cheltuielile şi, implicit, deficitul TVR”, a explicat Alexandru Lăzescu, preşedinte-director general al TVR, într-o scrisoare adresată angajaţilor televiziunii publice. Deficitul TVR din Semestrul I 2011 a fost redus cu 34% comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2010.
În urmă cu două săptămâni, conducerea TVR a suspendat bonurile de masă, un beneficiu acordat până acum angajaţilor, în conformitate cu prevederile Art.108 din Contractul Colectiv de Muncă din TVR: „Angajatorul asigură (…) tichete de masă (…) în funcţie de posibilităţile financiare ale unităţii.”
Despre celelalte informaţii vehiculate în ultima perioadă, atât în interiorul TVR, cât şi în mass-media – neverificate cu TVR, de altfel – , Lăzescu a afirmat că acestea sunt „speculaţii, menite să creeze presiuni şi o stare de nelinişte în instituţie”.
Nici informaţia potrivit căreia angajaţii televiziunii publice au făcut grevă şi au organizat proteste spontane nu este adevărată. Angajaţii au fost convocaţi de către liderii sindicali din TVR pentru a discuta situaţia financiară, în incinta televiziunii, aceştia neînaintând însă conducerii TVR niciun protest oficial.