Documentar-eveniment la TVR: Diana – şapte zile care au zguduit lumea. Mărturii în premieră despre moartea Prinţesei

31 august 1997, ora 3.00 dimineaţa. Un stupid şi controversat accident de maşină pune capăt unui destin încărcat de dramatism. La doar 36 de ani, Prinţesa Diana părăsea această lume, care a purtat-o nu o singură dată de la agonie la extaz – şi înapoi.

La 20 de ani de la tragicul eveniment, joi, pe 31 august, de la ora 21.00, TVR 1 difuzează în premieră şi exclusivitate documentarul în două părţi Diana – şapte zile care au zguduit lumea, o producţie BBC 2017, analizând în profunzime săptămâna ce a prefaţat funeraliile Prinţesei, o perioadă în care însuşi viitorul monarhiei britanice era pus sub semnul întrebării.

The Queen And Prince Charles At The Derby Races, June 1993

Opinia publică a deplâns sincer şi profund moartea celei care fusese considerată „Prinţesa Inimilor”. Evenimente sportive au fost anulate, mii de oameni au făcut un adevărat pelerinaj la Londra, pentru a-şi prezenta omagiile, iar un covor de flori s-a aşternut în timp record în faţa Palatului Kensington.

În tot acest timp, Familia Regală a ales să se menţină departe de ochii presei, retrasă la domeniul din Balmoral. Nici un steag coborât în bernă la Buckingham Palace nu semnala decesul, iar membrii familiei nu au avut nici o apariţie zile întregi, spre dezaprobarea tot mai vizibilă a publicului.

Săptămâna ce a urmat morţii fulgerătoare a Prinţesei a scos la iveală tensiunile pregătirilor şi ale negocierilor, membrii monarhiei şi consilierii acestora luptând să-i protejeze pe William şi Harry, cei doi copii ai Prinţului Charles de Wales cu Lady Di, dar şi să calmeze opinia publică, asigurând o mare vizibilitate a funeraliilor, organizate la Westminster Abbey.

Prince Charles With Prince William And Prince Harry Visit Glen Muick On The Balmoral Castle Estate August 1997

Cu acces la oamenii-cheie ai momentului, documentarul „Diana – şapte zile care au zguduit lumea” aduce mărturii în exclusivitate ale membrilor staff-ului Prinţesei, ale unor importanţi reprezentanţi ai Guvernului britanic, jurnalişti, experţi şi membri ai societăţii civile. Confesiunile unice, personale ale protagoniştilor ajută miniseriei să aducă lumină asupra implicaţiilor practice şi emoţionale ale săptămânii, dar şi să analizeze modul în care moartea Dianei a contribuit la asigurarea viitorului monarhiei britanice.

Narator: James D’Arcy
Regia: Ben Ryder, BBC

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.