„Cu ochii`n 4” revine cu un nou sezon la TVR 1

• Cunoscuta emisiune „Cu ochii`n 4” revine la TVR 1 de luni, 14 noiembrie, cu noi reportaje şi anchete incendiare, de la ora 22.00.

În prima ediţie din noul sezon, telespectatorii „Cu ochii`n 4” vor putea urmări un reportaj despre povestea fabricii Nokia de la Jucu, precum şi povestea închiderii celor 67 de spitale din România din luna aprilie a acestui an. Pentru a dezbate cele două subiecte, realizatorul Cornel Mihalache îi va avea invitaţi în studio pe analistul economic George Vulcănescu şi pe Călin Alexandru, director Direcţia de Asistenţă Medicală, Ministerul Sănătăţii.

În 2008 s-a deschis cu mare fast la Jucu, în judeţul Cluj, fabrica de telefoane Nokia. Se anunţau investiţii de sute de milioane de euro şi angajarea a cincisprezece mii de muncitori. După numai trei ani, conducerea fabricii a anunţat că unitatea de producţie din România se închide. Autorităţile locale, dar şi cele centrale s-au arătat surprinse de această decizie. Dintre cele 15 mii de angajaţi promişi, s-a ajuns la un vârf de doar 2600 de oameni. Dintre aceştia, 700-800 au fost muncitori sezonieri, angajaţi cu contract de muncă pe perioadă determinată. Nokia a fost al doilea exportator al României după Dacia în această perioadă. Reporterul Daniel Georgescu vine cu povestea completă la „Cu ochii`n 4”.

Pe 1 aprilie 2011, 67 de spitale din România au fost închise. Bolnavii au fost redistribuiţi către alte unităţi, personalul a fost mutat, dar nimeni nu a spus nimic despre ce se va întâmpla cu aparatura care a rămas sub lacăt în spitalele închise. În judeţul Alba, de exemplu, există aparate medicale în valoare de câteva miliarde de lei vechi care zac nefolosite de mai bine de jumătate de an. Şi la Ocna Mureş, unde există cele mai valoroase aparate, situaţia este la fel de neclară. S-a iscat un adevărat război între primăriile locale şi Direcţiile de Sănătate Publică, un război fără învingători, dar cu multe victime colaterale. Reporterul Ionuţ Cărpătorea vine cu raportul complet în materialul „Războiul aparenţelor”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.