Concertele lunii iulie în Bucureşti: B’estfest, Rock the City, Iron Maiden şi Sting

Două festivaluri devenite deja o tradiţie – B’estfest, care îi aduce pe Tiamat, Texas, Nas şi Nneka, şi Rock the City, unde revine trupa Rammstein – se numără printre evenimentele muzicale care vor avea loc în Bucureşti în iulie, alături de concerte susţinute de celebrii Iron Maiden şi Sting, noteaza Mediafax.

image

Anul acesta, are loc o nouă ediţie a B’estfest Summer Camp, în weekendul 5-7 iulie, în Tunari. Concertele, care încep, zilnic, după ora 18.00, vor fi susţinute, printre alţii, de Texas, Tiamat, Viţa de Vie, Nişte Băieţi, Omul cu Şobolani, Les Elephants Bizarres, Ţapinarii, Nas, Nneka, Biohazard, Coma, Subcarpaţi, Noisia, Gojira & Planet H, ROA, Grimus, ZOB, Chase&Status, Enter Shikari, Electric Fence, Friction, Partizan, Toulouse Lautrec, Pistol cu Capse etc. Abonamentele valabile pe întreaga durata a celor trei zile de festival (150 de lei), biletele pentru o singură zi (70 de lei) şi voucherele de camping (20 lei) sunt disponibile atât online, pe www.MyTicket.ro, cât şi în reţeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, Sala Palatului şi Librăria Mihai Eminescu.

De asemenea, cea de-a cincea ediţie a festivalului Rock the City se va desfăşura pe 27 şi 28 iulie, în complexul Romexpo din Capitală. Numele confirmate până în prezent sunt Rammstein, Bullet for My Valentine, Trivium, Enslaved şi Spineshank. Preţurile biletelor, valabile pentru cele două zile de festival, sunt 143,78 de lei (Normal Circle), 159,75 lei (Silver Circle), 213 lei (Golden Circle) şi 479,25 de lei (VIP). Biletele sunt distribuite prin reţeaua Eventim – magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti şi online, pe www.eventim.ro.

image

Totodată, Iron Maiden revine la Bucureşti cu un concert în cadrul turneului „Maiden England”, care marchează al treilea capitol din istoria trupei, o călătorie care a început în 2004, cu DVD-ul „The Early Days”, şi continuată, în 2005, cu turneul „Early Days”. Biletele pentru concertul pe care legendara trupă Iron Maiden îl va susţine în Piaţa Constituţiei din Bucureşti pe 24 iulie, având ca invitaţi formaţiile Anthrax şi Voodoo Six, au preţuri între 170,40 de lei şi 255,60 lei şi sunt disponibile prin reţeaua Eventim – în magazinele Orange şi Vodafone, în magazinele Domo, în librăriile Humanitas şi Cărtureşti şi online, pe www.eventim.ro.

Nu în ultimul rând, cântăreţul britanic Sting revine în România (……)

Citeste totul aici

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.