Coperta celui mai nou material discografic al lui Bob Dylan, compilaţia „Another Self Portrait (1969-1971)”, va fi în mod sugestiv ilustrată cu un autoportret al artistului.
Acesta nu este primul album al muzicianului care are cuvântul „self portrait” („autoportret”- n.r.) în titlu, informează Huffington Post, citat de Mediafax.
Albumul lui Bob Dylan din 1970, „Self Portrait”, a fost aspru criticat de specialişti. „Ce e rahatul ăsta?”, scria Greil Marcus în revista Rollling Stone, la momentul respectiv.
Bob Dylan a demonstrat însă că are o relaţie complexă şi cu alte arte decât muzica, în 2011, când Gagosian Gallery i-a găzduit colecţia „The Asia Series”, descrisă de către organizatori drept „un jurnal vizual al călătoriilor artistului în Japonia, China, Vietnam şi Coreea”. Totuşi, picturile au fost şi criticate, din cauză că ar fi semănat prea mult cu fotografii celebre.