Casa A. Papadopolu, stil art deco, este pusă în vânzare de la 1,9 milioane de euro

Casa A. Papadopolu, construită la 1930, în stil art deco, după planurile arhitectului Gheorghe Simotta, va fi pusă în vânzare de la 1,9 milioane de euro, potrivit Artmark. Vila are o estimare stabilită între 2,5 şi 3 milioane de euro.

Gheorghe Simotta este arhitectul care a proiectat cele mai multe case din parcelarea Filipescu – un număr total de şapte. Arhitectura casei se distinge prin proporţiile armonioase, subliniate prin motive rectangulare.

Clădirea beneficiază de o intrare cu terasă la etaj, iar faţada principală este marcată de un geam supradimensionat, cu un ancadrament în feronerii cu motive art deco ce redau valurile ondulate ale mării. Acestea respectă ”regula de trei” tipică stilului şi sunt reluate şi în gardul de fier.

Motivele geometrice redate pe modelul geamurilor, alternanţă de linii drepte şi curbe, reflectă preocuparea pentru cele mai mici detalii ornamentale. Un alt motiv art deco prezent în arhitectura acestui imobil este motivul ziguratului, prin retragerea în trepte prezentă în partea superioară.

Planurile de arhivă arată că în construcţia originală existau panouri decorative sub ferestrele etajului şi pe parapetul balconului, dispărute însă între timp. Din planurile de arhivă reiese că arh. Gheorghe Simotta a poziţionat la parter spaţiile de primire: birou, hol şi sufragerie. Etajul era prevăzut cu două dormitoare, unite de o cameră de trecere, cu acces către terasă.

Arh. Gheorghe Simotta este una dintre marile figuri ale perioadei celei mai valoroase a arhitecturii româneşti, arhitectura interbelică. Lucrarea sa cea mai cunoscută este Palatul Patriarhiei, realizat în stil neoromânesc.

Planurile de arhivă arată că la intersecţia Aleii Alexandru cu Aleea Modrogan (astăzi strada Rabat) s-a aflat iniţial o parcelă de 1.110 mp, lotul iniţial fiind fragmentat în două – astăzi nr. 36 şi nr. 36B. În 1912 arhitectul Dimitrie Herjeu (1869-1926) a achiziţionat acest teren, care a rămas însă neconstruit şi a fost vândut ulterior de moştenitorii săi.

În 1929, inginerul Paul Teodorescu împărţea lotul nr. 52 în 3 parcele mai mici, două pe Aleea Alexandru (loturile A şi C) şi una pe Aleea Modrogan (lot B). Proprietari erau inginerul N. Chivu şi Anibal Teodorescu, jurist, profesor universitar şi primar al Bucureştiului. Terenul cumpărat ulterior de proprietara Aurora Papadopolu avea 364 mp.

Imobilul a fost naţionalizat în 1950 pe numele Aurorei Chivulescu.

Această casă este martoră a celei mai înfloritoare perioade din arhitectura românească. Prin poziţionarea într-o zonă exclusivistă (Dorobanţi-Capitale) şi starea de conservare excelentă, atât la interior cât şi la exterior, poate deveni într-un timp foarte scurt spaţiul de desfăşurare a unei noi istorii, ca reşedinţă, sediu de birouri sau centru social.

Nicolas Cage a primit Trofeul Transilvania pentru Contribuţia Adusă Cinematografiei Mondiale

Actorul american Nicolas Cage a primit, sâmbătă seara, la Cluj-Napoca, la TIFF, Trofeul Transilvania pentru Contribuţia Adusă Cinematografiei Mondiale, acesta spunând că va pune distincţia pe noptiera de lângă pat şi inima i se va încălzi când se va gândi la prietenii din Transilvania.

Preşedintele TIFF, Tudor Giurgiu, a declarat, sâmbătă seara, la Cluj-Napoca, la Casa de Cultură a Studenţilor, unde a urcat pe scenă înaintea proiecţiei filmului „Face/Off” alături de Nicolas Cage căruia i-a înmânat Trofeul Transilvania pentru Contribuţia Adusă Cinematografiei Mondiale, că actorul american a făcut o grămadă de filme şi a lucrat cu regizori celebri, fiind o personalitate unică în felul lui.

„Actorul Nicolas Cage a primit în cadrul TIFF Trofeul Transilvania pentru Contribuţia Adusă Cinematografiei Mondiale, a făcut o grămadă de filme şi a lucrat cu regizori celebri, fiind o personalitate unică în felul lui. A făcut filme cu regizori esenţiali din istoria cinematografului mondial, îi amintesc doar pe Francis Ford Copppola, fraţii Cohen, David Lynch, John Woo, Brian de Palma, Martin Scorsese. A abordat, probabil, cu o versatilitate unică, genuri diferite, a început cu comedii romantice în anii `80, a făcut filme de acţiune cu bugete importante, a făcut filme horror. Dar a ales să lucreze cu inteligenţă dar şi cu regizori care au avut bugete mai mici, a făcut filme independente”, a spus Giurgiu.

Nicolas Cage a mulţumit „prietenilor” din Transilvania pentru trofeul din partea TIFF şi a spus că îi place cum sună „Transylvania Trophy”, arătând că este foarte fericit să se afle înapoi în România unde a făcut două filme, „The Dying of the Light” şi „Ghost Rider – Spirit of Vengeance”.

„Ambele experienţe au fost minunate, de aceea m-am întors ca să vă mulţumesc personal. Vă mulţumesc pentru onoarea pe care mi-o faceţi cu Trofeul Transilvania. Am crezut întotdeauna în spiritul locului şi cred că trebuie să mă las inspirat de acest spirit, iar aici în România am simţit un puternic şi bun spirit care m-a influenţat şi pe mine în munca mea. Fie că a fost vorba de efectul ţării dvs asupra imaginaţiei mele datorită cărţii <> al lui Bram Stoker, a istoriei lui Vlad Ţepeş, ori a experienţei prin care am înnoptat în Castelul lui Dracula şi a minunaţilor Munţi Carpaţi, toate m-au inspirat pe deplin astfel că aş dori să mai fac încă un film aici cu voi. Vă mulţumesc încă o dată pentru Trofeul Transilvania, îl voi pune pe noptiera de lângă patul meu iar când mă voi simţi singur la ora 3 dimineaţă, mă voi gândi la prietenii mei din Transilvania, la copiii nopţii, la lupi şi lilieci, la contele Dracula însuşi iar atunci inima mea se va încălzi”, a spus Cage.

Actorul a subliniat că speră ca duminică, la masterclass-ul pe care îl va susţine în faţa publicului de la Cluj-Napoca, să poată împărtăşi din experienţa lui tinerilor cineaşti, actori sau regizori.

După ce a primit trofeul, Nicolas Cage nu a stat la film şi a plecat imediat după premiere.

Cinefilii prezenţi la TIFF se vor întâlni cu Nicolas Cage şi duminică la un masterclass, moderat de directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov.

Născut pe 7 ianuarie 1964 într-o familie de origine italiană, plină de personalităţi din lumea filmului, Nicolas Kim Coppola şi-a dorit încă de mic copil să devină actor, inspirat fiind de idolul său James Dean. După ce a urmat cursurile Şcolii de Teatru, Film şi Televiziune UCLA, a încercat să-l convingă pe unchiul său, legendarul regizor Francis Ford Coppola, să-i acorde şansa de a apărea pe marele ecran.

În 1982 a debutat cu un rol minor în comedia „Fast Times at Ridgemont High”, iar după numai un an a fost distribuit în primul său rol principal – adolescentul punk din „Valley Girl”. Din dorinţa de a-şi câştiga faima în mod independent şi pentru a evita nepotismul, a renunţat la numele de Coppola în favoarea lui Cage, după Luke Cage, unul dintre personajele sale preferate din colecţia de benzi desenate Marvel Comics.

Unul dintre rolurile sale de referinţă rămâne cel al scenaristului alcoolic din Leaving Las Vegas (1995, r. Mike Figgis), care i-a adus Premiul Oscar şi Globul de aur pentru cel mai bun actor.

HR Patapievici, despre cartea sa „Anii urii”: „Un manifest în favoarea bunătăţii”

„Cartea aceasta nu are un conţinut de ură, nu este un manifest în favoarea urii, ci un manifest în favoarea bunătăţii”, a mărturisit HR Patapievici, la evenimentul de lansare a volumului „Anii urii” care a avut loc la standul editurii Humanitas de la la Bookfest.

„Este mărturia pe care eu personal, implicat foarte mult la acea vreme, vreau să o aduc din perspectiva istoriei. Aceste articole să fie vocea care nu mi-a fost auzită atunci”, a adăugat scriitorul.

“Această carte este împletită din două fire, unul al analizei raţionale şi al lucidităţii teoretice şi un fir care este al emotivităţii şi al mărturiei personale”. Autorul a argumentat:

Mărturia personală, căci “e mereu cea mai importantă”: “Stupoarea pe care am resimţit-o, eu nefiind un om al urii, atunci când am fost confruntat personal cu valul de ură care nu venea de la oameni cu care interacţionasem, ci de la cei cu care nu-i cunoşteam, şi care mă confecţionaseră, unii care aveau antisemitism latent, ca evreu, ca jidan împuţit…

Ultimele mele contribuţii la Evenimentul zilei au avut următoarea particularitate: când apăreau pe internet, păreau să fie semnate nu de Horia-Roman Patapievici, pentru că aşa apăreau în layout-ul electronic, ci de prima postare.

Era un comentator care voia să fie primul, miercuri seara când puneam articolul pe internet, voia să aibă el primul comentariu şi ăsta era din două cuvinte “Mori, jidane!”. Şi apărea că eu mă semnez cu “Mori, jidane!”. E ceva incredibil”.

“Acest contact cu ura nemijlocită şi absurdă, fără nicio legătură cu faptele, m-a afectat profund”, s-a confesat scriitorul.

“Admit că cineva ar putea sări din rândul dumnevoastră şi să strige: Tu, vorbeşti, băi, băsistule, porcule, ce-ai făcut? Şi să urmeze: ce-am făcut la ICR, ce-am făcut cu Mihai Eminescu, ce-am făcut cu… La rigoare, toate sunt minciuni pure. Esenţa urii este în fond nu un adevăr revendicat mai tare, ci este o minciună impusă cu neruşinare. Ura nu are niciodată o justficare când este vorba de acest tip de agregare emoţională socială. Există o ură care se poate naşte din concretul vieţii: de exemplu, copilul tău de 10 ani a fost violat, atunci există un filon al urii pe care îl pot înţelege. Violul, crima pot naşte ura”, a exemplificat el.

Patapievici a îndemnat publicul să judece prin lectură dacă “este mai rău decât Adrian Păunescu” aşa cum l-a caracterizat “un conducător de revistă”.

“Un conducător de revistă a spus că Patapievici este mai rău decât Adrian Păunescu. Pentru că, spre deosebire de Păunescu, care îl mai critica pe conducător, el mănâncă rahat, săptămână de săptămână, îi aduce ode lui Traian Băsescu în Evenimentul zilei. Adunând aceste articole, invit pe orice cititor, de bună sau rea credinţă, Mă adresez celor care sunt de rea credinţă şi dacă ceea ce am produs în aceşti ani în care am fost un analist politic, poate fi caracterizat în deplină onestitate ca fiind ode aduse lui Traian Băsescu. Dimpotrivă. Ceea ce rămâne din aceste articole este, pur şi simplu, luciditate”, a spus autorul.

“Noi am pierdut prin ură enorm, mult mai mult decât oricine ar fi putut câştiga punctual”.

Cum ne raportăm la epoca „Anii urii”

“Motivele pentru care Traian Băsescu a condamnat comunismul, de pildă, s-a spus împotriva lui că nu dădea doi bani pe asta, că a fost un golan care în mod conjectural a făcut cutare şi cutare… Cum ne raportăm la asta? În spaţiul public, ceea ce contează sunt faptele pe care un actor politic le produce. Motivaţia lui poate fi judecată de biografi şi de istorici”, a spus Patapievici.

În cartea “Anii urii”, Horia-Roman Patapievici a adunat articolele publicate în Evenimentul zilei între 2006 şi 2010, când şeful statului de atunci, Traian Băsescu, a condamnat regimul comunist din România. “A crezut sau nu Traian Băsescu în condamnarea comunismului? Răspunsul este: A făcut-o!”, a afirmat autorul la Bookfest.

“Faptul, orbitor îmi vine să spun, este că România este singurul stat post-comunist în care comunismul a fost condamnat ca regim ilegitim şi criminal. Indiferent de consecinţele acestor fapte, pe răbojul onoarei naţiunilor în secolul XXI, în prima parte, stă faptul că România a condamnat aberaţia comunistă cu termeni care sunt, din punct de vedere al lucidităţii, perfecţi”, a subliniat Horia-Roman Patapievici.

El a continuat: “Argumentul care explică agresivitatea uluitoare a lui Liviu Dragnea, în momentul în care au câştigat alegerile în 2016, când alianţa PSD-ALDE nu făcea decât să readucă în actualitate agenda USL, care se dizolvase, arată că, pentru a citi correct evenimentele, nu persoanele sunt importante, ci aceste alianţe din culise”.

Gabriel Liiceanu, directorul editurii Humanitas, a caracterizat cartea “Anii urii”: „Exerciţiul de luciditate pe care îl propune „Anii urii” este un exerciţiu de terapie morală şi intelecturală. Se cuvine să fii la înălţimea istoriei pe care ai trăit-o, aceasta este miza supremă a acestei cărţi”.

Radio Civic a început să emită în premieră programe realizate de comunităţi locale

Radio Civic a început să emită în premieră programe realizate de comunităţi locale, căutând săteni din judeţele Dolj şi Tulcea în continuarea proiectelor. ”Sunt două posturi comunitare, pe bani europeni”, spune Răsvan Popescu, membru CNA.

Pentru prima dată în România, două licenţe pentru radiouri comunitare intră în undă. Licenţele au fost acordate către consorţiul din proiectul european Grassroot Wavelengths, în 2018. Noile staţii FM, cu tehnologii de ultimă oră, emit din, şi vor deservi, bazându-se pe voluntari locali, două comune din România.

Licenţele pentru Radio Civic Vârvoru de Jos (Dolj) şi Radio Civic Sfântu Gheorghe (Tulcea) au fost acordate de Consiliul Naţional al Audiovizualului din România pe 7 iunie 2018. Unul dintre acestea a început să emită joi, celălalt intră în undă sâmbătă.

”Sunt două posturi comunitare, pe bani europeni. Au intrat în undă şi difuzează materiale care reflectă comunităţilor respective. La Sf.Gheorghe Deltă, de unde vin acum, problema era un conflict între autoritatea locală şi agenţia pentru Delta Dunării, aceasta din urmă încercând să limiteze plaja din Sf.Gheorghe iar primăria a venit cu ideea că în acest fel se pun probleme turismului.

Acestea sunt subiecte din comunitate care ajung astfel la radio. Mai sunt probleme legate de pescuit sau prohibiţie, dar şi gospodine care descriu cum se acreşte storceagul cu zer”, a spus Răsvan Popescu, membru în Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).

Vârvoru de Jos (Dolj) este o comună de aproximativ 3000 de locuitori, în care agricultura este activitatea preponderentă. Sfântu Gheorghe (Tulcea) este un sat de pescari în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, cu o populaţie de aproape 1000 de locuitori. Micile staţii radio vor transmite semnal pe o rază de 10 km.

Staţiile sunt construite pe platforma tehnică RootIO, care oferă toate funcţiile şi conectivitatea unei staţii mari, la 1 la sută din cost.

”Programul staţiei rulează de pe un smartphone, fără să existe nevoia fizică a unui studio. Audienţa urmăreşte programele folosind radiouri FM obişnuite, dar poate interacţiona cu staţia apelând un număr de telefon sau prin intermediul Web-ului. Staţiile au costuri de operare extrem de mici, ceea ce le face ideale pentru comunităţi rurale. Acestea au un consum mic, sunt alimentate, în funcţionarea de bază, de la panouri solare, cu alimentarea de la reţea ca back-up, fiind capabile, în plus, în cazul unor căderi de curent electric sau urgenţe, să funcţioneze pe baterie timp de zile întregi. Conectivitatea staţiilor înseamnă că pot primi orice conţinut audio de pe internet, cum ar fi ştiri, podcast-uri, muzică sau înregistrări din surse naţionale sau internaţionale, şi le pot difuza prin intermediul unui emiţător radio FM tradiţional. Întregul sistem este suficient de mic pentru a putea încăpea într-o simplă găleată goală de vopsea. La fel ca multe mici staţii comunitare, vor emite mai ales pe baza muncii voluntare şi al efortului comunitar”, se arăta în prezentarea proiectului.

Radioul FM este mai vechi de o sută de ani, dar este încă o formă vitală şi importantă de media, în special pentru cei care se află pe partea greşită a “prăpastiei digitale”, cei lipsiţi de accesul la internet. Poate fi ascultat la muncă sau în timpul şofatului, este gratuit şi nu cere educaţie. În era complexă a politicilor reţelelor sociale, radioul încă oferă anonimitate utilizatorilor săi. Din aceste motive, radioul comunitar cunoaşte o creştere în jurul lumii, comunităţile considerându-l o formă perfectă de comunicare, dezbatere şi divertisment, într-o manieră rapidă, şi având costuri mici.

”În felul ăsta atragi într-un anumit circuit de exprimare comunităţi care până acum au fost condamnate la tăcere, acum pot nu doar să asculte un radio de acest fel ci pot chiar să îl facă”, spune Răsvan Popescu.

Consiliul Europei şi Parlamentul European au subliniat rolul fundamental al media comunitare în promovarea coeziunii sociale, ca un element cheie pentru întărirea participării civice la discursul public. Staţiile comunitare indică o nouă direcţie pentru media româneşti, una în care cetăţeanul din zonele rurale poate să transmită informaţii între comunităţi, în interiorul acestora şi în afara lor.

Consorţiul Grassroot Wavelengths inovează tehnologii şi modele comunitare, pentru mici staţii de radio comunitar, care pot fi bine conectate şi uşor de pus pe picioare şi întreţinut. Proiectul are în vedere crearea a câte două prototipuri de radiouri comunitare în Portugalia, Irlanda şi România, cu scopul de a construi reţele regionale descentralizate, conectate cu jurnalismul şi informaţia europene şi internaţionale.

Consorţiul speră să folosească rezultatele proiectului pentru a susţine ajustarea politicilor naţionale şi a legislaţiei în aşa fel încât rolul social special pe care radiourile comunitare l-ar putea juca să fie mai bine înţeles de autorităţi şi reglementări mai progresiste să fie adoptate.

Grassroot Wavelengths este un proiect european Horizon 2020 (Grant Agreement #780890), parte a programului Collective Awareness (CAPS). Consorţiul proiectului include ActiveWatch (RO), Madeira-ITI (PT), AMARC (BE), University College Cork (IR), Romanian Center for Investigative Journalism (RO), RootIO (PT), CereProc (UK), Adenorma (PT) , Bere Island (IR), MedAlert (RO). Proiectul include lansarea unor staţii radio şi în Irlanda şi Portugalia, pe lângă România.

Pentru a cincea oară, Olanda câştigă Eurovision. De data asta, în detrimentul unor piese mult mai reuşite VIDEO

Duncan Laurence, reprezentantul Olandei, a câștigat finala Eurovision 2019 cu piesa Arcade, care a adunat 492 de puncte. Era, de altfel, și preferata caselor de pariuri.

https://www.youtube.com/watch?v=Eztx7Wr8PtE

Este pentru a cincea oară când Olanda câștigă finala Eurovision. În marea finală de la Tel Aviv, transmisă de Televiziunea Română, au intrat 26 de piese în concurs.

După contabilizarea voturilor juriilor naționale conducea Suedia, urmată de Macedonia de Nord și apoi de Olanda. Însă votul publicului a schimbat total configurația topului: Olanda a trecut pe primul loc, urmată de Italia, cu 465 de puncte și de Rusia, cu 369 de puncte.

De remarcat că piesa Macedoniei de Nord, Proud, interpretată de Tamara Todevska, a condus aproape până la finalul adunării tuturor voturilor juriilor, fiind una dintre cele mai bune din concursul de anul acesta, alături de cea a Rusiei, Norvegiei sau Germaniei, ultima dintre ele clasată incredibil de jos.

https://www.youtube.com/watch?v=0pAURAsum4A

Pentru prima dată în istoria Eurovision, Germania a primit zero puncte din partea publicului, deşi a venit cu o melodie foarte bună, primită cu mult entuziasm şi de spectatorii din sală. Lucru care ne face să credem că au fost alte interese la mijloc.

Showul de la Tel Aviv a fost electrizant, dinamic, plin de culoare, cu multe surprize, unul dintre cele mai reuşite din ultimii ani.

Din păcate, Madonna, vedeta serii, a dezamăgit, fiind aproape de nerecunoscut la 60 de ani. Glasul nu o mai ajută în registrul acut, aşa că a avut dese momente în care a falsat, înşelând aşteptările publicului spectator şi telespectator.