Adela Popescu și Radu Vâlcan – RIVALI într-un MECI DE SQUASH

Adela Popescu și Radu Vâlcan, rivali într-un meci de squashAdela Popescu și Radu Vâlcan vor juca un meci demonstrativ de squash  în cadrul finalei Romania PSA International 2014, singura competiție internațională de squash din România. Meciul va avea loc duminică, 14 septembrie, înaintea galei de premiere a evenimentului, care are loc la Aerosquash Băneasa.

Radu și Adela au început să ia lecții de squash de curând, au fost plăcut suprinși de rezultat si au acceptat cu entuziasm propunerea de fi in sala alaturi de cei mai buni jucatori de squash din lume:

„Este un sport super antrenant, cred că asta îmi place cel mai mult. Mai ales că uiți de efortul depus, concentrându-te pe competiție. Îmi place foarte mult și, deși evident, Radu joacă mai bine decât mine, scopul meu este ca în timp să ajung să-l nimicesc”, glumeste Adela Popescu.

La rândul lui, și Radu Valcan este încântat de rezultate:

„Dupa primele minute am realizat că este genul de mișcare care nu te lasă să respiri, unde efortul este foarte mare. Un tonus bun ți-l menții doar în acest fel.”

Cele mai importante două competiții de squash din România au  loc la București, la Aerosquash Baneasa, în perioada 11-14 septembrie. Peste 100 de jucători profesioniști de squash vor concura pentru marele premiu la București, în cadrul a două mari competiții: Romania PSA International 2014 și Cupa Wilson Aerosquash.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.