GALERIE FOTO. „Vocea Romaniei”: Iuliana Puschila, Cristian Sanda, Dragos Chircu si Stefan Stan au ajuns in finala

• Vineri, 16 decembrie, ProTv a difuzat semifinala show-ului

 

Spectacol demn de scenele internationale – de asta s-au bucurat telespectatorii ProTv vineri seara, cand a fost difuzata semifinala show-ului „Vocea Romaniei”. Dupa emotii care au atins cote greu de imaginat, antrenorii si publicul au decis careul de asi. Cristian Sanda, Dragos Chircu, Iuliana Puschila si Stefan Stan sunt finalistii care au ramas in lupta pentru cel mai ravnit titlu al momentului si pentru premiul in valoare de 100.000 de euro.

Telespectatorii au fost alaturi de ProTV pentru a afla care sunt cele patru voci care vor merge mai departe in marea finala. Conform GFK Romania, in intervalul 20.30-01.17, ProTV a fost lider detasat de audienta pe toate segmentele de public. Semifinala de la Vocea Romaniei a obtinut la nivelul publicului comercial din mediu urban cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani o audienta medie de 6.2 puncte de rating si o cota de piata de 24%, in timp ce Antena 1 a obtinut numai 2.9 puncte de piata si 11.1 procente din cota de piata. ProTV si-a pastrat pozitia de lider detasat si la nivelul publicului din mediul urban, cele aproape cinci ore de transmisie live obtinand o audienta medie de 5.9 puncte de rating si o cota de piata de 18.5%, in timp ce Antena 1 s-a clasat pe locul trei cu 2.7 puncte de rating si 8.4 cota de piata. Minutul de aur al emisiunii a fost atins la ora 21.09 cand, la nivelul publicului comercial din mediul urban cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani, ProTV a obtinut 9.9 puncte de rating si o cota de piata de 31 de procente. Retelele de socializare au fost luate si ele cu asalt de internauti. Pagina de Facebook a emisiunii, facebook.com/vocearomaniei a adaugat peste 5000 de fani, iar pe Twitter au sosit sute de mesaje de incurajare.

Lupta a fost una acerba, iar antrenorii si publicul i-au putut vedea pe cei opt semifinalisti cum evolueaza deopotriva in limba romana si limba engleza. Fiecare concurent a avut de pregatit doua melodii si, indiferent de situatie, interpretarile de exceptie le-au adus din partea antrenorilor cuvinte de lauda. Daca publicul a fost cel care a trimis in finala concurentul care sa reprezinte echipele Loredana si Moga, cei doi antrenori dandu-le sanse egale ambilor semifinalisti, Smiley si Horia Brenciu au apreciat diferit prestatiile celor doi concurenti. Votul lor a fost completat de cel al publicului, care a intuit in Iuliana Puschila si Dragos Stan doi artisti care merita distinctia Vocea Romaniei. Horia Brenciu chiar a tinut sa precizeze despre Iuliana ca ea nu este doar Vocea Romaniei, ci vocea unei generatii, felicitand-o inca o data pe tanara de doar 16 ani pentru felul in care s-a prezentat in acest concurs si amintindu-le telespectatorilor ca “Iuliana Puschila e un fenomen si trebuie tratat ca atare”. Daca Iuliana, singura fata ramasa in competitie, a stralucit, asa cum Marius Moga a tinut sa precizeze, “si la propriu, si la figurat”, baietii au demonstrat ca nimic nu-i poate opri din lupta pentru marele premiu. “A sunat de 10 ori mai bine decat originalul”, i-a spus Horia Brenciu lui Dragos Chircu, dupa ce a interpretat piesa “Vorbe care dor” a celor de la 3rei Sud Est, Smiley a completat: “ai dat o alta dimensiune acestei piese. Esti o voce extraordinara”, iar Loredana a tinut sa-i precizeze ca a plutit iarasi pe acest cantec:“Ai cantat cat… trei la un loc”.

Stefan Stan nu s-a pierdut cu firea cand scena a fost invadata de reprezentantele sexului frumos din baletul coordonat de Edi Stancu. Desi momentul lor a fost unul foarte senzual, Stefan si-a vazut de cantat, si, intrebat mai in gluma, mai in serios, de Pavel Bartos in ce culoare erau imbracate fetele, a marturisit inocent ca habar n-are. Chiar si Smiley s-a mirat de faptul ca Stefan a reusit sa se concentreze. Prestatia lui i-a convins pe cei de acasa, care i-au oferit voturile necesare pentru a merge mai departe cu toata increderea.

O lupta foarte stransa s-a dat intre semifinalistii echipei Moga. Cristian Sanda si Liviu Teodorescu au primit aceleasi sanse din partea antrenorului, dar au fost departajati de public: Cristian a primit 54% din voturile publicului, in timp ce Liviu 46%. “Sunteti amandoi foarte buni”, le-a reamintit Marius Moga.

Nu doar concurentii au incantat publicul de la Vocea Romaniei, ci si antrenorii si invitatii speciali, Mohombi si Catalin Josan. Loredana a ridicat sala in picioare alaturi de ansamblul Agurida, Smiley a ajuns la tv cu „Piesa care nu se aude la radio”, iar Horia Brenciu a declarat inca o data „Fac ce-mi spune inima”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.