Vlad Ivanov a inaugurat Scoala Gimnaziala Nr. 1 din Sulita

Vlad Ivanov a inaugurat Scoala Gimnaziala Nr. 1 din Sulita

Actorul Vlad Ivanov a acceptat invitația de a deveni Ambasador BookLand și de a inaugura Școala Gimnazială Nr. 1 din comuna Sulița, județul Botoșani.

Evenimentul a avut loc în contextul finalizării lucrărilor de renovare la unitatea de învățământ, lucrări derulate de Asociația BookLand cu sprijinul partenerilor, autorităților locale și comunității din localitatea Sulița, timp de unsprezece luni, în perioada noiembrie 2022 – septembrie 2023.

Originar din Botoșani, Vlad Ivanov a vizitat Școala din Sulița pe data de 13 octombrie, celebrând alături de cadrele didactice, elevi și părinți transformarea totală a școlii: atât prin renovarea și modernizarea clădirii principale, cât și prin finalizarea lucrărilor la corpul nou de clădire, a cărui construcție fusese abandonată cu mai mulți ani în urmă.

Valoarea totală a investițiilor s-a ridicat la 350.000 EURO, din care sponsorizările atrase de Asociația BookLand au însumat 230.000 EURO, iar contribuția Primăriei Sulița a fost în valoare de 120.000 EURO.

Aceasta este cea de-a treia unitate școlară renovată de Asociația BookLand în județul Botoșani, după școlile renovate în 2020 în comunele Mileanca și Viișoara, ca parte a programului său național de renovare de școli și grădinițe din mediul rural.

„Cred că bucuria de oameni e cea mai mare pe care o poți trai în viață. O asemenea bucurie mi-a fost dată și mie atunci când am fost invitat de Asociația BookLand să inaugurez scoală renovată cu ajutorul sponsorilor și autorităților locale, din comuna Sulița, județul Botoșani.

Am avut șansa să fiu acolo, în locurile natale, pentru că și eu m-am născut la Botoșani, dar nu despre mine este vorba acum, este vorba despre acest lucru fantastic pe care îl fac cei de la Asociația BookLand, acela de a dărui bucurie.

Am simțit bucuria asta enorma, încărcată cu multă recunoștință în ochii acelor copii de la școala din Sulița.

Este un loc unde își vor găsi a doua casă pentru că școala este atât de colorată în culori vii și îți dă o liniște, o bucurie de a fi acolo.

Am fost copleșit de emoția copiilor care nu conteneau să spună cât de fericiți sunt în acel loc acum.

Mi-aș dori să revin la aceasta școală și să aud că foarte mulți dintre ei au ajuns oameni, așa cum mi-a spus mie un băiețel de 5 ani când l-am întrebat ce vrea să se facă când o să fie mare și el mi-a spus:

„Domnu’ Vlad, eu vreau să mă fac OM.” Așadar, tot respectul meu pentru oamenii din Asociația BookLand și toată dragostea și respectul meu pentru acești copii care sper din tot sufletul să ajungă OAMENI. Vă iubesc!” – Vlad Ivanov, Actor & Ambasador onorific BookLand

„Colaborarea cu Asociația BookLand a fost total neobișnuită pentru noi datorita aglomerării de idei, așteptări și realizări ivite din nevoia de a crea un spațiu educațional propice dezvoltării intelectuale și personale ale elevilor.

Am cunoscut persoane care au venit spre noi cu sufletul deschis și cu dorința de a înfăptui lucruri pe care noi nu am fi reușit să le facem fară un ajutor ca cel primit.

Am învățat, în același timp, că dăruind poți primi cu aceeași măsură sau chiar mai mult, că bucuria copiilor nu ai cum să o măsori atunci când spun ʻMulțumim!ʼ, că au conștientizat că pentru orice își doresc trebuie să se mobilizeze.

Cuvintele sunt puține pentru a ne transmite recunoștința și ori de câte ori o facem, simțim că nu e suficient. Așa că, vom forma o inimă mare din totalul inimilor care bat zi de zi în această școală și vom spune cu toții:

ʽVă apreciem, vă dorim să aveți parte de multe experiențe frumoase, ca cea pe care ne-ați împărtășit-o nouă! Suntem aici și vă așteptăm să ne treceți pragul pentru a vă bucura împreună cu noi’.” – Livia Colac, Director Școala Generală Nr. 1, Sulița, județul Botoșani

Bocănitul continuu al meșterilor a meritat. Elevii și profesorii de la școala din Sulița se bucură azi de condiții de învațământ mai ceva ca la oraș. Sălile de clasă, holurile, toaletele – totul e nou.

La fel și rețeaua termică, sanitară și electrică. Ba chiar avem în noul corp de clădire, termoizolat și frumos decorat și o sală de sport, cu vestiar și toaletă, un laborator de informatică, un laborator de știință și o magazie de lemne.

Peste tot au fost montate pardoseli din parchet, mochetă, gresie, uși, ferestre, corpuri de iluminat, prize și întrerupătoare, calorifere. Dar și acoperis nou și pavaj în, pervazuri de marmură și granit.

Până și mobilierul, care urmează să fie înlocuit printr-un proiect guvernamental câștigat de Primăria comunei Sulița, a fost împrospătat, cu ajutorul zecilor de voluntari ai Fundației Vodafone România și _VOIS (Vodafone Intelligent Solutions), care au șlefuit și vopsit scaun cu scaun, băncuță cu băncuță.

Și au și montat țeava și șipcile care formează un gard jucăuș pentru o viitoare zonă de activități în aer liber, la doi pași de ‘copilul citind in iarbă’, o sculptură care să le aducă aminte de BookLand și de îndemnul de a învăța.”Mihaela Petrovan, Președinta Asociației BookLand

Transformarea școlii a fost susținută de Primăria Sulița, care a acoperit integral costul de manoperă și a asigurat învelitoarea de pe clădirea principală, pavajul din spatele școlii, agregatul balastier și sprijinul logistic aferent.

Totul pentru ca elevii să poată avea parte de condiții excelente de învățătură. Proiectul de renovare a fost susținut de peste 50 de companii private, parteneri ai Asociației BookLand: Leroy Merlin, MaxBet, SAP România, Fundația Vodafone România & _VOIS, UniCredit Consumer Financing, Decathlon, Vopseaua OSKAR, Turbomecanica, Majorel România, Elis Pavaje, Arkema, Titan Machinery România, Sipex, Zahăr Mărgăritar, Linde Gaz România, Xella RO, Profi, Caparol, Instal Impex, Ravago ROM, RoofArt România, Etanco, Foliarex, Kronospan, Parchet Shop, Terra Gres, Cesarom, Romstal, Siniat, Mindo, Raveli, Masterplast, Piatra Online, Hirsch Porozell, Holver, Porta Doors, RTH Proconstruct, Stift Lux Design, Sanotechnik, Savelectro, Romprofix, Almalux Lighting, Ferro România, Policolor, Marvicon, Panasonic, FamousRoses, Pepiniera „Grădina Verde” și ATIP Design.

Prin programul „Renovare școli în mediul rural” demarat de Asociația BookLand, 80 de școli din satele României au fost reabilitate în perioada 2020 – 2023, în beneficiul a peste 15.000 de elevi anual.

Asociația a reușit această performanță motivând autoritățile și comunitățile locale să se implice și mobilizând sute de companii să contribuie cu bani, servicii sau materiale prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit/venit, conform Legii Sponsorizării nr. 32/1994 sau Ordinului 1679/2022 prin formularul 177.

Și pentru că BookLand și-a propus din 2025 să asigure un pachet complet de servicii educaționale, asociația se pregătește de construcția primului Campus Preuniversitar Profesional în sistem Dual, unde vor fi formați specialiștii de care România are atât de multă nevoie în producție și servicii.

Campusul își va deschide porțile în județul Argeș, pentru peste 300 de elevi din mediul rural și va asigura toate ciclurile de învățământ: primar, gimnazial, liceal și postliceal (cu profil profesional), funcționând ca o școală privată, dar 100% gratuită, cu o programă comparabilă cu cea din campusurile occidentale și dotată cu toate spațiile și facilitățile necesare: bibliotecă, laboratoare, ateliere de lucru, sală de spectacole, teren și sală de sport, amfiteatru în aer liber, spații de relaxare, mini-fermă cu animale, cantină, brutărie, spălătorie, livadă, grădină de legume și solar.

Mai mult, elevii vor putea face practică plătită în întreprinderile sociale deschise în Campus și în cadrul companiilor partenere, urmând ca, după finalizarea studiilor, să poată accesa oportunitățile de muncă asigurate de partenerii economici BookLand.

Investiția este estimată la peste 5 milioane EURO și reprezintă pilonul unui demers scalabil, urmând ca experiența dobândită în acest proiect să stea la baza unei rețele naționale de centre educaționale BookLand, care va include câte un campus în fiecare județ.

Toți cei care împărtășesc viziunea Asociației BookLand pentru normalitate în educație se pot alătura demersului donând 2 euro lunar printr-un SMS cu textul CONSTRUIM la 8845 sau achiziționând Șoricelul BookLand.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.