Ea a castigat in 1994 titlul de Miss Romania si este in acelasi timp una dintre cele mai de succes femei din politica. A ocupat, pentru aproape patru ani, a treia functie in stat, cea de presedinte al Camerei Deputatilor. El este din Bucuresti, inginer de profesie si are afaceri in industria de mobila. Ea este Roberta Anastase iar el este Victor Farca.
Se iubesc discret de 15 ani si au reusit sa isi tina iubirea doar pentru ei, departe de ochii presei. Acum insa, cu citeva zile inainte de nunta, cei doi au decis sa impartaseasca tuturor, in premiera si exclusivitate, povestea lor de dragoste.
Roberta Anastase si Victor Farca isi amintesc cu drag ziua in care s-au cunoscut, secundele care le-au influentat decisiv destinele: „Ne-am cunoscut pentru doua minute, ne-am prezentat, dar mi-a ramas in minte. E unul dintre acele momente pe care nu ai nevoie sa le imortalizezi pe camera, raman”, spune Victor. „M-a cucerit cu calmul si sinceritatea lui. Am simtit lucrul asta si mi-a castigat increderea”, il completeaza radiind de fericire si viitoarea mireasa, Roberta.
Cei doi fac marturisiri emotionante, povestesc despre cele trei cereri in casatorie, cu trei inele diferite, vorbesc despre carierele care le-au intarziat cununia, despre cel mai asteptat moment din viata si despre visurile ce includ copii si o casa mare impreuna. Toate acestea au fost povestite in premiera si exclusivitate, ACASA, marti, 25 iunie, la „Povestiri adevarate”.

