Vila Verdi, unde au fost compuse „La Traviata” şi „Aida”, va fi vândută

vila verdi

Vila Verdi, casa istorică în care a trăit timp de aproape o jumătate de secol Giuseppe Verdi (1813-1901), va fi pusă în vânzare în lunile viitoare, a decis pe 27 mai Tribunalul din Parma.

Scoaterea la licitaţie a acestei locuinţe cochete, dar „obosite”, situată în Sant’Agata di Villanova, în apropiere de Piacenza, în Emilia-Romagna, rezolvă vreo douăzeci de ani de dispută între moştenitorii muzicianului.

Casa se află în centrul unui conflict de moştenire după moartea în 2001 a lui Alberto Verdi, moştenitor al compozitorului prin verişoara sa Maria Filomena Verdi.

Administrat din 2010 de Angiolo Carrara Verdi, domeniul, care a fost în parte transformat în muzeu, a continuat să aparţină celor patru moştenitori ai lui Alberto Verdi, care a murit în urmă cu 21 de ani.

Fraţii au fost în dezacord cu viitorul domeniului. Justiţia italiană a tranşat cerând vânzarea proprietăţii, care cuprinde casa şi parcul.

Vânzarea casei, a cărei dată nu a fost încă stabilită, atrage deja atenţia statului italian. Ministerul Culturii a anunţat că studiază posibilitatea de preempţiune.

Profitul din vânzare va fi împărţit în mod egal între moştenitorii supravieţuitori ai fraţilor.

Giuseppe Verdi s-a mutat în această casă în 1851, iar amenajarea a început-o din 1848. În anii următori, a continuat să înfrumuseţeze şi să mărească casa în care a locuit până la moartea sa, în 1901.

Muzeul păstrează multe amintiri ale maestrului: o colecţie de opere de artă, mai multe trăsuri trase de cai, mobilier vechi, un pian sau biblioteca personală.

Afectată de umiditate, prezentând crăpături, casa necesită lucrări urgente de restaurare.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.