Cântăreţul olandez Duncan Laurence, câştigătorul Eurovision Song Contest 2019, a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus – o nouă problemă pentru ediţia din acest an, organizată în ţara sa natală, la care artistul urma să prezinte o nouă melodie, informează DPA.
Laurence prezintă doar simptome uşoare, au precizat joi organizatorii concursului, însă va intra în carantină cele şapte zile minim necesare, şi, prin urmare, nu va putea cânta live.
Vedeta de 27 de ani, care urma să prezinte o nouă piesă în timpul finalei de sâmbătă de la Rotterdam, „va apărea însă în spectacol într-o altă formă”, au precizat organizatorii concursului.
Laurence a câştigat competiţia pentru Olanda în 2019 cu piesa „Arcade”, care s-a transformat rapid într-un hit la nivel mondial şi a devenit unul dintre cele mari succese din istoria Eurovision-ului, fiind difuzat de peste un miliard de ori online, informează Agerpres.
Artistul olandez – care nu concurează anul acesta – este al doilea caz de coronavirus detectat printre cei care urcă pe scena Eurovision-ului în acest an, după ce trupa islandeză Dađi og Gagnamagniđ a anunţat miercuri că unul dintre membrii săi a fost testat pozitiv pentru COVID-19.
Membrii trupei sunt în prezent în carantină, iar un videoclip cu ultima lor repetiţie va fi difuzat în semifinala concursului de joi seara, care va decide cei 26 de concurenţi care ajung în finala de sâmbătă.
Toţi participanţii la concursul din acest an sunt testaţi intensiv. Delegaţiile nu trebuie să părăsească hotelurile, cu excepţia cazului în care repetă sau cântă. Nicio persoană cu o infecţie activă nu poate urca pe scenă.
Competiţia a fost anulată anul trecut pentru prima dată în istoria Eurovision-ului din cauza pandemiei de coronavirus.