Ursoaica Mura, care anterior a fost paiaţă la Circul Globus, a murit, în Rezervaţia Zărneşti, în sfârşit în libertate.
Mura mergea pe bicicletă sau în două labe, purtând o rochiţă ridicolă. Când nu avea spectacole, trăia într-o cuşcă mică şi murdară.
În 2006, la vârsta de 5 ani, Mura a refuzat să mai intre în arenă, suportând izolarea și înfometarea. Într-un final, directorului circului i s-a facut milă de ea şi a apelat la Rezervaţia de Ursi, pentru a o trimite pe Mura într-un spațiu mai potrivit nevoilor ei.
Cristina Lapis, preşedintele AMP a primit-o pe Mura si s-a asigurat că circul nu va mai folosi în viitor alti urşi, în spectacolele lor.
Mura a fost preluată în martie 2006 şi a fost eliberată în țarcul principal al Rezervaţiei, în octombrie. Micuța ursoaică îşi petrecea majoritatea timpului căţărându-se în copaci și bucurându-se de iarba şi de vegetaţia din sanctuar.
