Totu-i nou la “Săptămâna mondenă”, din 9 iulie

De sâmbătă, 9 iulie, “Săptămâna mondenă” se înnoieşte. Formatul va fi unul mult mai proaspăt şi extins, lansat cu grila de vară. Emisiunea va fi prezentată de Roxana Iliescu şi Cătălin Oprişan, va dura două ore (21.00 – 23.00) şi se va difuza în direct.

Roxana şi Cătălin sunt singurii prezentatori din România care vor fi reporteri (toate materialele vor fi realizate de cei doi) şi tot pe ei îi veţi regăsi şi în studioul B1.

Prima ediţie în această nouă formulă, cu mult mai multe ştiri, mai spumoasă şi fresh, debutează cu un subiect picant şi în exlusivitate: Prinţul Paul şi Prinţesa Lia vor vorbi pentru prima dată despre participarea lor la nunta regală de la Monaco.

Roxana Iliescu a avut acces în intimitatea căminului Danei Săvuică, un material inedit de la împlinirea a 50 de ani de la absolvirea Facultăţii de Teatru, eveniment la care au luat parte mari actori pe care acea generaţie i-a dat, printre care Marin Moraru sau Traian Stănescu, schimbarea spectaculoasă de look a Oanei Lis sau sfaturile Catincăi Roman despre cum se poartă bikinii vor face deliciul primei ediţii în format de vară a producţiei “Săptămâna mondenă”.

Cătălin Oprişan realizează şi revista presei matinale, de luni până vineri, de la ora 07.15. O mare parte a presei româneşti este orientată spre monden, aşa că nu a mai fost decât un pas de la ceea ce face în prezent până la cel mai nou rol al său.

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.