Teo, actrita la Pro TV in „Pariu cu viata”

• Din 6 februarie, in sezonul 2 al serialului de la PRO TV, difuzat in fiecare luni de la 20.30

 

Dupa un an foarte dificil, cunoscuta realizatoare de televiziune Teo Trandafir accepta o noua provocare – incepe 2012 intr-o noua postura, cea de actrita in serialul „Pariu cu viata”, care revine din 6 februarie, la Pro Tv.

Gata sa-si descopere noi valente artistice, Teo marturiseste ca aparitia in serial inseamna pentru ea insasi un pariu cu viata.

La 43 de ani ma reinventez ca om, daca-mi iese chestia asta ma declar fericita. Amuzant sau nu, rolul meu din „Pariu cu viata” mi se potriveste foarte bine, asta e de fapt marele meu pariu, am fost un realizator de emisiuni bun, mi s-a spus de-a lungul anilor ca pot face film, insa marele pariu al vietii mele este ca, la jumatatea vietii mele, sa descopar ca pot fi si altcineva”, spune vedeta TV.

In serialul „Pariu cu viata” Teo Trandafir va juca rolul Zanei Craciun, sefa lui Gica (Radu Gabriel) si a Tanticai (Elvira Deatcu), o politista venita de la Iasi in capitala, care face furori cu accentul ei. „Exista o singura lege, legea mea si nu ma intereseaza de bunul simt, rolul meu este un vector de umor foarte puternic. Deunazi mi-a spus o actrita pe care o intrebam daca e bine, mi-a zis ca eu fac un personaj atunci cand toata lumea se astepta sa o joc pe Teo. Insa cu regizorul Iura Luncasu langa tine nu ai cum sa o dai in bara. Vine si-ti zice inca o data ce ai de facut, este cel mai frumos, destept si minunat om pe lumea asta, singurul lui defect este ca este insurat”, spune amuzata Teo.

Dupa cateva saptamani petrecute pe platourile de filmare din Buftea, Teo a intrat perfect in atmosfera si se bucura de atentia si grija tuturor celor din echipa.”Nu eram pregatita pentru asta, pentru mine este o experienta inedita. Inainte sa auzi „actiune”, pe platouri se spun multe alte lucuri pe care nu le inteleg gen: „set:, „camera roll”. Eu nu reactionez decat la „actiune” si daca apare vreun moment in care dau o balba, stau langa minunatii Elvira si Radu, care se poarta cu mine precum cu un ou, ma uit in ochii lor si merg mai departe. Pentru mine „Pariu cu viata” inseamna o reinventare a unui om, a mea, la care cei doi au fost martori directi. La filmari nu exista actor, regizor, masinist, luminist care sa treaca pe langa mine si sa nu ma intrebe daca mi-e foame, sete sau sunt obosita. Mie imi este atat de usor, pentru ca toata lumea are grija de mine, asta ma obliga sa nu ma incurc, filmez atat cat pot, nu mi s-a cerut sa fac mai mult, e si o super atmosfera acolo”, marturiseste Teo.

Producatorul serialului, Ruxandra Ion: “Teo va interpreta un nou personaj principal in “Pariu cu viata”, va fi sora Marei Anghel (Carmen Tanase), fiica lui Silviu Craciun (Marin Moraru) si mama lui Rares (Costin Sforaru). Desi nu o cunosteam, Teo a fost o surpriza extrem de placuta. E o profesionista, e foarte disciplinata, e un exemplu pentru generatia tanara. Desi are emotii, ele sunt constructive si nu se simt la filmare. Sunt convinsa ca acesta este doar inceputul carierei lui Teo in serialul si filmul romanesc, pentru ca noua ne-a dovedit ca poate. Suntem mandri si multumiti de prestatia lui Teo in serialul „Pariu cu viata”. Toata lumea se va indragosti de personajul Zana Craciun”.

In Buftea, Teo Trandafir se bucura de momentele petrecute in compania unor actori pe care-i admira din fata micului ecran. „Cand filmez alaturi de Radu Gabriel si Elvira Deatcu, ma uit la ei ca la Dumnezeu. Sincer, imi vine sa rad foarte rau cand filmez cu ei. Eu am avut curiozitatea profesionala sa citesc cine sunt acesti oameni, stiam ca sunt mari actori, am descoperit ca Radu Gabriel este profesor la Facultatea de Teatru, iar eu in film trebuie sa-l mustruluiesc. Pe Elvira o consider o doamna, iar in „Pariu cu viata” eu trebuie sa o tin in varf de spit. Sunt sefa lor si momentele in care trebuie sa vorbesc serios si Gica Popa imi raspunde cu o figura care ma face sa ma intind pe jos de ras sunt foarte dificile pentru mine. Ma abtin sa nu rad, ma gandesc la ceva rau si-i dau replica. Ca oamenii astia imi doresc si eu sa ajung cand voi fi mare”, povesteste Teo din culisele filmarilor din Buftea.

Acasa, Teo Trandafir are un fan infocat al serialului, pe fiica ei, Maia, careia i-a promis ca o sa o ia la filmari sa-si cunoasca favoritii din LaLa Band. „Maiei ii place foarte tare Andrei din LaLa Band si, dupa episodul de Craciun, i-a placut atat de mult transformarea Sarei, incat a devenit personajul ei favorit. Nu am luat-o inca pe platou pentru ca, era la scoala cand aveam filmari, dar i-am promis ca daca e cuminte o sa o duc.

Din 6 februarie, in fiecare luni, de la 20.30 la Pro Tv, „Pariu cu viata” revine cu un nou sezon, cu o Teo Trandafir intr-o postura inedita, cea de actrita, cu multe alte personaje noi si multe aventuri ale tinerilor din LaLa Band.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.