Te cunosc de undeva!: Pe unde s-au distrat în vacanţă juraţii şi prezentatorii. Galerie FOTO

Prezentatorii și jurații de la “Te cunosc de undeva!”, show care va reveni sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 20.00, la Antena 1, cu cel de-al 12-lea sezon, s-au relaxat în această vară în locuri absolut minunate, în țară sau pe meleaguri îndepărtate.

Cu două excepții: Cosmin Seleși, care a renunțat la vacanța de anul acesta ca să filmeze în Grecia, pentru emisiunea “Aventură cu patru stele”, din postura de prezentator, și Ozana Barabancea, care a avut o vară plină de concerte, susținute atât vocal, cât și ca dirijor al primei orchestre de femei din România, Bucharest Ladies Orchestra.

Unde și-au petrecut vacanțele Alina Pușcaș, Andreea Bălan, Andrei Aradits și Aurelian Temișan ne spun chiar ei.

Alina Pușcaș a fost într-o vacanță de zece zile în Sardinia și Principatul Monaco, alături de soțul ei, medicul stomatolog Mihai Stoenescu, și de câțiva prieteni apropiați. Dacă în Sardinia a avut parte de plimbări îndelungi și minunate cu o ambarcațiune pusă la dispoziție de unul dintre prietenii care i-a însoțit, la Monte Carlo, Alina s-a bucurat de arhitectura clădirilor și de starea de distracție permanentă care caracterizează locul.

“În Sardinia, mi-au plăcut peisajele, clima, apa perfectă, mâncarea, iar în Monaco starea permanentă de distracție și vacanță, bogăția locului, arhitectura clădirilor de referință (hotel de Paris, hotel Hermitage, Cetatea), dar și atitudinea oamenilor, relaxată și prietenoasă”, spune prezentatoarea show-ului “Te cunosc de undeva!”.

“Cel mai bine m-am simțit în Sardinia, pentru că am avut parte de plajă, soare, mare, barcă, bronz, golfuri sălbatice, peisaje incredibil de frumoase, snorkelling și multă relaxare”, adaugă ea.

În luna iunie, Andreea Bălan și soțul ei, George Burcea, “au fugit” pentru câteva zile în Franța, pe Coasta de Azur.

“Am fost de ziua mea, în iunie, pe Coasta de Azur, pentru șase zile. Nu vizitasem această zonă și, cum figura pe lista cu locuri pe care îmi doresc să le văd în această viață, am zis că a sosit momentul să ajung acolo”, spune jurata de la “Te cunosc de undeva!”. În scurta ei vacanță, Andreea a făcut doar ce i-a plăcut.

“Ne-am plimbat și am vizitat tot ce se poate, pentru că mie nu-mi place să stau degeaba pe plajă”, adaugă ea. Andreea și George vor pleca din nou în vacanţă. “De data aceasta, mergem la Dubrovnic, în Croația. Dacă în iunie, Ella, fiica noastră, a rămas cu mama, în Croația va veni cu noi”..

Andrei Aradits a petrecut o vacanță generoasă, de o lună de zile, alături de soția sa, Andreea, și de fiul lor, Eric, în Grecia, în Insula Corfu, și în Italia, pe coasta Amalfi și Toscana. Călătoria în aceste locuri minunate au făcut-o cu autoturismul personal.
Și dacă în Grecia, țara în care familia Aradits spune că s-ar muta mâine, totul a fost la superlativ, Italia li s-a părut un pic prea aglomerată.

Coasta Amalfi, deși spectaculoasă, era plină de turiști curioși. Din această cauză, plimbarea în Insula Capri a durat mai puțin decât plănuiseră. În Toscana însă, s-au bucurat de peisajele superbe și de apusurile spectaculoase, de cazarea minunată și de gazdele drăguțe, de somelierul din Argentina foarte simpatic și de golden retriever-ul gazdelor, Julietta, absolut încântător.

“Aș vrea să mă lupt cu conceptul de „must see”. Ai fost acolo și nu te-ai dus nu știu unde? Nu! De când cu Facebook și Instagram s-a creat o întreagă religie din turism. Trebuie să te duci acolo sau dincolo și, de obicei, locurile astea unde „trebuie” să te duci sunt pline de oameni care „trebuie” să le vadă. Și te duci acolo și e aglomerat ca dracu’!

Și, din cauza faptului că așteptările sunt mari, pentru că nimeni nu face poze aglomerației în Capri, ci doar apei turcoaz, decepția e pe măsură. Și ratezi și șansa de a descoperi singur locuri sălbatice și neumblate la fel de frumoase, dar cu PR mai sărac. Aș vrea să pornim din nou cu harta în mână și să ne rătăcim…”, spune Andrei Aradits.

Aurelian Temișan a avut vara aceasta o vacanță sută la sută românească.

“Nu am depășit granițele țării și am combinat marea cu muntele. La mare, am avut parte de relaxare și de câteva procedee de întreținere a organismului, atât eu, după operația de hernie inghinală bilaterală pe care am avut-o relativ recent, cât și Monica, în tratamentul de recuperare pentru piciorul pe care și l-a rupt în urma unui accident, acum câțiva ani.

La munte, am combinat partea artistică – am fost președintele juriului la un Festival de muzică pentru copii, la Bran -, cu tabăra de actorie a Dorei, fiica mea, organizată de școala de actorie la care predă Monica. Așadar, am petrecut opt zile la mare, la Mangalia, și nouă la munte. Asta a însemnat vacanța noastră, o vacanță perfectă, desfășurată de la soare puternic și apă foarte rece spre caldă, la mare, la soare alternat cu ploi incredibile, care au creat imagini de basm, la munte”, spune Temi.

Serile se lăsau, mai spune el, cu mese relaxante, în compania prietenilor și a finilor care i-au însoțit, și cu tot felul de jocuri amuzante născocite împreună cu Dora și Monica.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.