Secretul localnicilor centenari din Perdasdefogu

perdasdefogu

Un orășel izolat de munte de pe insula italiană Sardinia, Perdasdefogu, care are mai puțin de 2.000 de locuitori, a stabilit un record mondial de longevitate, având nu mai puțin de 10 rezidenți care au ajuns la venerabilă vârstă de 100 de ani.

Perdasdefogu este un orăşel situat foarte aproape de alt orăşel din Sardinia, Nuoro, despre care a scris un roman, apărut postum, marele scriitor italian Salvatore Satta. Nuoro este genul de localitate în care nu se întâmplă nimic.

Vittorio Lai, care este poreclit „Pistol”, și-a sărbătorit ziua weekendul-ul acesta. La cei 100 de ani ai săi este însă foarte activ: conduce zilnic și ocazional merge la vânătoare de mistreți.

Piuccia Lai va împlini și ea 100 de ani săptămâna aceasta și este, de asemenea, cât se poate de activă. Femeia călătorește des cu avionul la Milano, unde își vizitează copiii.

Între Vittorio și Piuccia nu există nicio legătură de rudenie, însă se cunosc bine, pentru că au trăit toată viața lor în orășelul Perdasdefogu, care numără doar 1.765 de locuitori, relatează The Guardian.

Sardinia se numără printre cele cinci regiuni ale lumii cu concentrații mari de persoane care au atins vârsta de 100 de ani, pe insulă trăind în momentul de față 534 de centenari.

Însă Perdasdefogu este un caz cu totul ieșit din comun, pentru că aici numărul centenarilor este de 16 ori mai mare decât media națională.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.