O investiție a Guvernului României, pentru construirea celui mai mare cămin studențesc din țară, a fost inaaugurată de Universitatea Vest din Timişoara.
Căminul se va construi în termen de 2 ani.
Noul cămin studențesc va avea o capacitate totală de 934 de locuri de cazare, va cuprinde și spații pentru persoanele cu dizabilități, locuri de parcare pentru mașini și biciclete, dar și spații de lectură, scrie Tion.ro. Valoarea investiției fiind de 138 de milioane de lei.
Proiectul include construirea unui imobil de șapte nivele, cu o capacitate de 902 locuri în camere de două persoane, cu baie în cameră și toate dotările și 32 de locuri de cazare pentru persoane cu dizabilități. Vor fi 156 de locuri de parcare pentru autovehicule și 120 pentru biciclete, conform reprezentanților UVT.
„Este un moment istoric pentru UVT și Timișoara. Studenții sunt cei care se vor bucura și beneficia de ceea ce vom face aici. Este un proiect care va fi benefic, pentru că suntem în deficit de locuri de cazare, iar după finalizarea lui vom putea răspunde nevoii studenților”, transmite rectorul UVT Marilen Pirtea.
Participanții și invitații la eveniment au pregătit o capsulă cu simboluri și un mesaj, care a fost pusă în fundația noului cămin studențesc.
Căminul se va construi în termen de 2 ani, pe str. Renașterii nr. 24B din Timișoara de către compania CONCELEX.
„Ne bucurăm să facem acest proiect în Timișoara și îmi doresc să fie un succes și primul pas al companiei în investiții locale în Timișoara. Avem și extinderea aeroportului Timișoara – plecări externe și suntem în așteptare pentru construcția unui spital aici. Execuția va fi gata la timp”, transmite Daniel Pițurlea din partea companiei Concelex.
Construcția celui mai mare cămin studențesc din țară este o investiție a Companiei Naționale de Investiții, destinată studenților Universității de Vest, conform Ziare.com.
