Sarbul care prajeste mici cu mana face show de 1 Mai la ”Happy Hour”

Aprinde becurile cu o simpla atingere, prajeste un carnat cu mana si poate fi curentat cu zeci de  mii de volti fara sa pateasca nimic. Sarbul Biba Struja, intrat de doua ori in Cartea Recordurilor pentru ca a dovedit ca e Omul baterie, curenteaza Romania de 1 Mai, la ”Happy Hour”! Cu un show care spera sa-l propulseze a treia oara in Cartea Recordurilor, Omul baterie sfideaza orice regula a fizicii si promite sa-l socheze nu numai pe Maruta, ci si tara intreaga.

 

Biba Struja, pe numele adevarat Slavisa Pajkic, este unul dintre cei mai puternici conductori electrici umani din lume. Sarbul, bolnav de displazie ectodermala, a devenit imun inaltei tensiuni si poate rezista, fara probleme, unui voltaj ridicat. Cu timpul, a invatat chiar sa-l controleze. Si-a descoperit “talentul” in urma unui accident in adolescenta, iar apoi si-a continuat intreaga viata cu experimente cu energie electrica. Sarbul si-a expus corpul la socuri electrice de inalta tensiune, de pana la 20.000 V, si a intrat in Cartea Recordurilor de doua ori. A vrut chiar sa fie testat pe scaunul electric, insa nu i s-a dat voie. In show-ul sau, Biba poate praji cu mainile, folosindu-se de doua furculite metalice, un carnat.Incarcat cu energie electrica, Biba Struja poate aprinde in mana sa un bec sau un neon. Unul dintre trucurile sale preferate este acela in care, dupa ce s-a incarcat electric,  poate aprinde o flacara doar printr-o singura atingere. Miercuri, de 1 Mai, in platoul ”Happy Hour”, Omul baterie va incerca sa doboare un nou record mondial.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.