Sanda Nicola, de la “Generația cu cheia de gât” la “Generația Tom Sawyer”

După ce a promovat “Generația cu cheia de gât”, jurnalista Sanda Nicola susține “Generația Tom Sawyer”. Este vorba despre campania de promovare a filmului “Tom Sawyer”. Pelicula va rula în cinematografele din România din 12 octombrie 2012.

Sanda poate câștiga cu ușurință titlul de cea mai simpatică mătușă Polly, vedeta Digi 24 declarând la ședința foto că romanul lui Mark Twain ocupă în continuare un loc special în inima ei.

Sanda Nicola a realizat prima emisiune în direct la 17 ani, la postul local de televiziune din Deva. La terminarea liceului, în 1996, era deja corespondent PRO TV. La 19 ani a absovit BBC School of Journalism, când a descoperit că are un “simt al știrii” bine dezvoltat. De atunci a lucrat în cele mai importante redacții de știri din România (Antena 1, Realitatea TV, TVR, B1 TV). Sanda a acoperit evenimente de importanță mondială (atentatele teroriste din Londra, moartea Papei Ioan Paul al II-lea, violențele din suburbiile Parisului, decesul lui Slobodan Milosevici, alegerea lui Barack Obama președinte al SUA). Din luna martie Sanda poate fi urmărită la pupitrul știrilor Digi 24.

Parada Film va lansa în această toamnă, în cinematografele din România, lungmetrajul “Tom Sawyer” în regia lui Hermine Huntgeburth. Ecranizare a romanului “Aventurile lui Tom Sawyer” scris de Mark Twain, filmul va avea premiera pe 12 octombrie.
O dată cu lansarea în cinematografe, compania de distribuție lansează o campanie inedită de promovare a filmului. Nume sonore din lumea culturală, showbiz, media, social media dau viață personajelor din Tom Sawyer într-un proiect marca Parada Film.
Până acum în campanie au participat: Gianina Corondan, Irina Margareta Nistor, Paul Ipate, Ioana Blaj, Elena Gheorghe, Cristina Bazavan.

Peste 20 de personalități și-au unit forțele pentru a promova unul dintre cele mai iubite personaje ale copilăriei: Tom Sawyer. Îmbrăcate în haine inspirate din filmul care va rula în această toamnă și în cinematografele din România, shooting-ul a durat o lună de zile și a fost realizat de artistul fotograf Dan Pierșinaru în Studio 2 iar artwork-ul a fost realizat de designerul Alexandru Nimurad.

Distribuit de Parada Film.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.