Ruslana va cânta la EUROVISION România

Câştigătoarea Eurovision Song Contest 2004, Ruslana, vine la finala Eurovision România, care va avea loc la Craiova, pe 8 martie.

Ruslana va cânta la EUROVISION România

Ruslana va susţine un recital în spectacolul de la Sala Polivalentă, din show nelipsind piesa „Wild Dances”, cea care i-a adus trofeul Eurovision, cu un total de 280 de puncte (un record de puncte la vremea respectivă). Piesa „Wild Dances” a dominat clasamentele muzicale europene timp de 97 de săptămâni, staţionând pe prima poziţie în Belgia timp de 10 săptămâni consecutive. Albumul cu acelaşi nume a fost vândut în peste 25 de ţări şi a câştigat cinci Discuri de Platinå în Ucraina.

În Las Vegas, Ruslana a primit prestigiosul „World Music Award” pentru cel mai bine vândut artist, belgienii au inclus-o într-un top al celor mai populari artişti, grecii au ales-o cel mai sexy artist, în timp ce în Ucraina a fost desemnată cea mai influentă persoană publică.

Pe scena Sălii Polivalente din Craiova, la finala naţională a concursului Eurovision 2015 din 8 martie vor concura Luminiţa Anghel, Alexa şi Aurelian Temişan, Voltaj, Băieţii, Blue Noise, Rodica Aculova, Cristina Vasiu, Tudor Turcu, Super Trooper, Ovidiu Anton, Lara Lee şi CEJ. Cine va pleca la Viena? Vom afla pe 8 martie, după votul publicului şi notele juriului.

În finala Selecţiei Naţionale cele 12 melodii calificate vor fi supuse jurizării publicului larg, dar şi votului juriului de specialitate, ponderea televotului fiind de 50%, la fel ca în cazul votului juriului.

Selecţia naţională se va desfăşura la Sala Polivalentă din Craiova şi va fi transmisă în direct de TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe www.tvrplus.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.