Românii şi banii De la A la infinit, cu Moise Guran şi Vintilă Mihăilescu

Sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 16.00, Smaranda Vornicu vorbeşte cu Camelia Şucu, Moise Guran şi Vintilă Mihăilescu despre banii românilor, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+

De la A la infinit_1210Femeia de afaceri Camelia Şucu, jurnalistul Forbes Ionuţ Bonoiu, dar şi Felix Pătrăşcanu, fondator al Fan Courier, sunt invitaţii emisiunii De la A la infinit de sâmbătă, 7 decembrie, de la TVR 1, TVR HD şi TVR+. Gazda magazinului De la A la infinit, Smaranda Vornicu, îi va provoca pe invitaţii acestei ediţii să vorbească despre situaţia financiară a românilor, despre bani şi ce înseamnă ei în viaţa românilor. Marius Mihalache şi Vasile Şeicaru îndulcesc atmosfera serioasă a discuţiilor despre bani cu muzică jazz şi folk.

Şi cine ar fi putut să vorbească mai bine despre situaţia financiară actuală a românilor decât jurnalistul TVR Moise Guran? Acesta va fi invitat alături de psihosociologul şi antropologul Vintilă Mihăilescu pentru a ne povesti despre cum se descurcă astăzi românii cu banii, pe ce îi  cheltuie în mod frecvent şi care sunt „fricile” lor băneşti. Andrei Pascu, acţionar majoritar la firma imobiliară Westmount şi Alexandru Bâldea, cofondator Smaranda_1236Artmark ne vor învăţa cum să investim înţelept banii, într-o perioadă de criză.

La secţiunea din arhiva TVR veţi urmări un moment cu Jean Constantin şi Carmen Stănescu – Cititorul de contoare. Rubrica Portrete, realizată de Irina Luca, este destinată sportivei Camelia Potec. Eda Marcus propune, la rubrica Tendinţe, sugestii pentru o ţinută de Revelion în valoare de 300 de lei. Grigore Leşe aduce poveşti de la marginea hotarului în pastila cu tradiţii de sezon. Iar la Sarea’n cuvinte, Daniel Pitei şi bucătarul Titi Comănescu vor găti o reţetă sofisticată, dar cu ingrediente ieftine. Toate în De la A la infinit, de sâmbătă, 7 decembrie, ora 16.00.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.