„România, te iubesc!”: Hormonii, „nutreţul” din epoca fast-food

• Duminică, 24 iunie, de la 18.00, pe ProTv şi pe voyonews, noul canal online de ştiri www.voyo.ro

Pericolele din farfurie pândesc la fiecare înghiţitură şi până şi cei mai preocupaţi de un stil de viaţă cât mai sănătos nu ştiu cu adevărat ce mănâncă. Duminică, 24 iunie, la „România, te iubesc!”, corespondentul Ştirilor ProTv, Anca Nastasi, aduce în faţa telespectatorilor un subiect greu de digerat şi dezvăluie care sunt hormonii cu care sunt îndopate animalele sacrificate în industria alimentară şi ce efect au aceste substanţe chimice asupra sănătăţii noastre.

Cei mai afectaţi de această problemă sunt copiii, care se confruntă cu dezechilibre majore.

„De ce vârsta pubertăţii a scăzut la fete de la 12 la 10, chiar 8 ani, de ce sunt tot mai multe cazuri în care băieţilor le cresc sâni, de unde epidemia de obezitate printre copii, la toate acestea vom căuta răspunsuri la „România, te iubesc!”, a declarat Anca Nastasi. Dezvăluirile nu se vor opri aici, deoarece Anca va arăta şi câte chimicale mănâncă un animal crescut intensiv, ce tratamente ia pentru a nu se îmbolnăvi şi, nu în ultimul rând, care sunt motivele din cauza cărora nu se poate reproduce fără injecţii cu hormoni.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.