Ancheta Regia autonomă a „afacerilor grele”, realizată de Cosmin Savu, a plasat România, te iubesc! pe primul loc în topul preferinţelor telespectatorilor, pe toate segmentele de public.
Astfel, în intervalul orar 18.00 – 19.00, atunci când a fost difuzată emisiunea de anchete jurnalistice, PRO TV a înregistrat, pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, o medie de 6,2 puncte de rating şi 15,7% cotă de piaţă, de aproape două ori mai mult faţă de Prima TV, clasată pe locul al II-lea, cu 3,6 puncte de rating şi 9 procente din cota de piaţă.
PRO TV a fost imbatabil şi la nivelul publicului din mediul urban, unde a obţinut o medie de 5,2 puncte de rating şi 11,3% cotă de piaţă, în timp ce Antena 1, clasată pe locul al II-lea, a înregistrat 3,5 puncte de rating şi 7,6 procente din cota de piaţă.